marți, 24 ianuarie 2023

RUGBY ÎN 7, ROMÂNIA: Ghindele se pregătesc într-un cantonament la Snagov

Lotul național femininin de rugby în 7 a intrat, săptămâna aceasta, într-un stagiu de pregătire la Complexul Național Sportiv Snagov. Sportivele pregătite de Nicolae Tarcan și Gabriela Lepciuc se vor antrena acolo până în 29 ianuarie. De asemenea, ele vor fi supuse unei serii de teste fizice, urmând a fi evaluate cu ajutorul COTAS, program coordonat de Valeriu Tomescu.

La această acțiune au fost convocate jucătoare de la C.S.Politehnica Iași (16 jucătoare), Agronomia București (6), CS Universitatea Cluj (4), CSM Pașcani (1), RC Cristian (1), Aurora Băicoi (1) și CSS Bârlad (1).

„După primul stagiu de evaluare al băieților de săptămâna trecută, iată că și fetele au intrat în perioada testărilor. Din lotul lărgit de 30 de fete vor fi selecționate cele mai bune, la care se vor adăuga și fetele care, din motive profesionale, nu au putut participa acum la acest cantonament. Astfel, în al doilea stagiu vom intra în acea pregătire specifică. Apoi luna februarie va aduce atât pentru băieți, cât și pentru fete o primă participare la un turneu internațional pentru că doar aceste participări ne pot da cu adevărat măsura a ceea ce avem de lucrat în perioada următoare. Sunt convins că rămânând constanți în pregătire vom reuși să dezvoltăm calitățile sportivilor noștri, astfel încât obiectivele pe care ni le-am propus pentru acest an sa fie atinse”

Daniel Mitrea, 

director tehnic echipa feminină de rugby în 7 a României

După acest mini-stagiu de pregătire, va urma un altul, luna viitoare, iar apoi, între 25-27 februarie, ambele loturi de rugby în 7 ale României (masculin și feminin) vor participa la un turneu internațional. 

Între 21 iunie și 2 iulie anul acesta, România va fi reprezentată, atât la masculin, cât și la feminin, la Jocurile Olimpice Europene din Polonia, la rugby în 7. La masculin vor mai participa Belgia, Cehia, Spania, Marea Britanie, Georgia, Germania, Irlanda, Italia, Lituania, Polonia și Portugalia, iar la feminin vor fi prezente Belgia, Cehia, Spania, Marea Britanie, Germania, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, România și Suedia. Echipele care vor cuceri medalia de aur la Cracovia (Polonia) se vor califica la Jocurile Olimpice Paris 2024.

România Sevens

Lotul de jucătoare

C.S.Politehnica Iași (16 jucătoare): Maria Atomi, Ana Maria Călin, Simona Roșca, Ana Maria Bocan, Andreea Berbeci, Paula Ursache, Nicoleta Ciobanu, Maria Mereuță, Diana Gavril, Alina Dinca, Maria Nichita, Oana Bocan, Maria Ciobanu, Dumitrita Babata, Nicola Rogojanu, Diana Mîndrilaș

Agronomia București (6): Bianca Alexandra Preda, Nicoleta Drilea, Marilena Ana Leca, Ana Maria Nanu, Alexandru Gabriela Popescu, Andrada Mitrache

CS Universitatea Cluj (4): Maria Manuela Mocanu, Elena Dragan, Raluca Ștefania Săvădan, Alexandra Cuc

CSM Pașcani (1): Fanvria Lisman

RC Cristian (1): Ana Teodora Szavuy

Aurora Băicoi (1): Ioana Andrașescu

CSS Bârlad (1): Renata Prisecaru

Staff-ul tehnic

Nicolae Tarcan – antrenor

Gabriela Lepciuc – antrenor

Adina Dreve – preparator fizic

Vlad Ilie – medic

Marius Raczek – manager

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu