luni, 12 decembrie 2022

MASS MEDIA: Florin Surugiu și Mihai Macovei, în revista lunară „100% Sport”

Numărul 71 al Revistei „100% Sport România”, 123 dacă punem la socoteală și „IlfovSport”, pentru că suntem aceeași echipă, din același proiect editorial, a apărut luni, 12 decembrie, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali.

Revista poate fi găsită și în format pdf, pentru cei care au trecut deja la obișnuința cititului presei în mediul online.
Este ultimul număr din al 10-lea an al revistei, dar nu-i nicio problemă, pregătim deja al 11-lea an, cu numărul din ianuarie. Până atunci, vă prezentăm noul număr din decembrie.
Ultimii 10-15 ani au fost din ce în ce mai complicați pentru rugby-ul românesc. Fiind la concurență cu sporturi mai populare, și mă refer în principal la fotbal și handbal, această disciplină cu o istorie centenară a încercat să se mențină în elita mondială. Și, în ceea ce privește reprezentativa de seniori, a reușit. România a bifat recent o nouă calificare la Cupa Mondială, a noua din zece posibile (în 2019, naționala a fost exclusă în urma Afacerii Fakaosilea, una care ridică și acum multe semne de întrebare).
Un rol în menținerea alături de națiunile majore ale rugby-ului l-au avut jucătorii, îndeosebi veteranii. Iar închizătorul Mihai Macovei (36 de ani) și mijlocașul de grămadă Florin Surugiu (38 de ani) sunt nu numai doi jucători importanți din axul reprezentativei, ci și lideri ai acesteia. Modele pentru mai tinerii lor colegi. Iar statutul lor a fost confirmat și de faptul că în toamna abia trecută au bifat, fiecare, și cea de-a 100-a prezență într-un meci pentru România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu