joi, 29 decembrie 2022

ROMÂNIA: Eugen Apjok își dorește ca naționala să arate că știe să joace rugby

Calificată pentru a 9-a oară la turneul final al Cupei Mondiale, echipa de rugby seniori a României va evolua în grupă cu Africa de Sud, deținătoarea titlului, Irlanda, Scoția și Tonga. Teoretic, Stejarii pot câștiga în fața formației din Pacificul de Sud. Antrenorul principal Eugen Apjok a declarat că un obiectiv va fi stabilit înaintea competiției din toamna viitoare. „Îmi doresc să arătăm un joc cât mai frumos și eficient, să profităm de fiecare oportunitate de a marca”, a spus tehnicianul.

Chestionat pe tema obiectivului naționalei la Rugby World Cup 2023, Eugen Apjok a declarat pentru Rugby România: „Nu cred că este vorba neaparat de ce-mi doresc eu, ci de ceea ce putem face în funcție de calitățile jucătorilor pe care le avem. Evident că toți ne dorim o victorie la Cupa Mondială, însă este prea devreme să vorbim despre cât și ce putem. Ca o etapizare a pregătirii, până în luna iulie dorim ca băieții să își însușească cât mai bine planul de joc, să-și înțeleagă sarcinile de joc. Apoi vom vedea ce și când vom adaugă sa îmbunătățim acest plan. În pregătirea de dinaintea Cupei Mondiale, vom știi cu exactitate ce ne propunem și ce putem realiza la Cupa Mondială. Însă, repet, e foarte important ca jucătorii să înțeleagă lucrurile de bază pe care noi le cerem de la ei. Ca să fiu sincer până la capăt, îmi doresc să arătăm un joc cât mai frumos și eficient, să profităm de fiecare oportunitate de a marca”.

Mai exact, tehnicianul care a scris istorie în rugby-ul românesc, cu Știința Baia Mare, în ultimii 15 ani își dorește „să ne îmbunătățim jocul, să arătăm că știm să jucăm rugby. Aș vrea ca fiecare jucător să-și înțeleagă rolul în echipă și ce are de făcut pe acea bucată pe care trebuie să o acopere, să fie cel mai bun. Dacă vom reuși să facem acest lucru cât mai repede, lucrurile se pot dezvolta. La echipa națională rezultatele sunt prioritatea principală. Știu că va fi foarte greu să găsești acel echilibru între a încerca soluții pe anumite zone ale jocului și a avea rezultate cât mai bune. Fiind an de Cupa Mondială, acesta fiind practic cel mai important moment, este nevoie ca tot ce facem de la începutul anului să ducă spre o pregătire cât mai bună a echipei pentru competiția din Franța. Este o schimbare în staff pe care jucătorii o vor resimți, o schimbare a planului de joc și totul trebuie înțeles și implementat cât mai rapid”, a spus Apjok, care a recunoscut că are emoții. „E normal să am emoții, însă dincolo de emoții am și multă încredere că împreună, alături de staff și de jucători putem face lucruri frumoase pentru România”.

Meciurile României la Cupa Mondială de rugby 2023:

9 septembrie: Irlanda - România 

17 septembrie: Africa de Sud - România 

30 septembrie: Scoția - România

8 octombrie: România - Tonga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu