joi, 29 decembrie 2022

ROMÂNIA: Antrenorul Eugen Apjok spune că Stejarii se vor baza pe jocul cu piciorul și pe grămada ordonată

Desemnat antrenor principal al echipei de rugby seniori a României, luna aceasta, după demisia englezului Andy Robinson, băimăreanul Eugen Apjok (50 de ani) a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al FRR (Rugby României), că naționala noastră „are câteva atuuri: marginea, molul, grămada ordonată și jocul cu piciorul , momente ce generează posesia, eliberează sau mută presiunea”.

Întrebat ce-și propune să schimbe, tehnicianul a spus: „Nu cred că putem vorbi de schimbări radicale pentru că timpul nu ne permite, însă ceea ce ne dorim, și spun asta în numele staff-ului, este să construim mai mult pe trei lucruri, pe care le considerăm de bază: cultura românească a jocului, pregătirea fizică și o relație strânsă cu cluburile. Cultura românească înseamnă valorile în care creștem, înseamnă mândria de a juca pentru țară, înseamnă un set de principii pe care dorim să le dezvoltăm în cadrul echipei atât pe teren, cât și în afara lui. Pregătirea fizică este un aspect esențial care trebuie îmbunătățit, iar asta o știm cu toții. Este un aspect care are legătură cu toate celelalte părți tehnico-tactice ale jocului de rugby. Dacă vom reuși să îmbunătățim partea fizică, celelalte lucruri se vor îmbunătăți automat. Pentru că daca vom reuși să ducem fizic la aceeași intensitate meciul, să luam deciziile corecte, putem sa ne creștem nivelul de joc. Ultimul punct, foarte important și el, este relația pe care o avem cu cluburile care dau jucători la echipa națională. Să putem asigura jucătorilor o pregătire mai bună, să avem o comunicare mai bună cu toată lumea”.

Eugen Apjok își dorește o schimbare a sistemului de atac „pentru că, din punctul meu de vedere, acesta trebuie să țină cont de calitățile jucătorilor, de ceea ce aceștia pot face pe teren. Iar această schimbare ne dorim să aducă o îmbunătățire a jocului, o posesie mai bună”.

Antrenorul care a câștigat un nou titlu de campion al României cu CSM Știința Baia Mare e convins că „momentele fixe vor fi în continuare foarte importante, pentru că ele sunt cele care generează posesia balonului și sunt esențiale, aș spune, pentru noi, pentru că se reflectă perfect și în cultura rugbyului românesc. Forța grămezii care câștigă teren și își domină adversarul oferă o bază extrem de importantă în economia jocului. România are câteva atuuri: marginea, molul, grămada ordonată și jocul cu piciorul, momente ce generează posesia, eliberează sau mută presiunea. Important este să jucăm în funcție de zona de teren în care ne aflăm, să concretizăm oportunitățile din atac în jumătatea adversă de teren și să avem o apărare eficientă, disciplinată”.

Antrenorul Stejarilor a recunoscut că o schimbare radicală nu poate fi făcută pe termen scurt. „Procesul pe care îl începem în ianuarie 2023 este doar un prim pas în implementarea și dezvoltarea strategiei noastre pentru perioada 2023-2027”, a concluzionat Apjok.

Născut la 15 aprilie 1972, în Baia Mare, Eugen Apjok a început să practice sportul cu balonul oval în orașul natal. Ca junior a activat din 1986 până în 1990 la CSȘ nrm 2 Baia Mare. În paralel, a activat și la echipa de Liga a II-a CSȘ Foresta II. S-a specializat pe postul de mijlocaș la deschidere. În 1991 este legitimat în echipa de seniori a orașului, CSM Universitatea, clasându-se cu aceasta pe locul 3 în edițiile 1992-1993, 2005 și 2007. A câștigat Cupa României în 1999, iar în edițiile 2000, 2006 și 2007 a jucat finala. În ediția 2001/2002 a evoluat la Universitatea Cluj. 

Pe plan internațional, a disputat 15 întâlniri la toate categoriile de vârstă, dintre care 3 pentru prima reprezentativă. Ca jucător la națională, Eugen Apjok și-a făcut debutul la 19 aprilie 1996, în confruntarea România – Belgia (83-5) de pe stadionul Dinamo din București. Atunci a marcat un eseu și a transformat trei încercări. Apoi, în 18 noiembrie 2000, a evoluat în meciul cu Italia (17-37), de la Benevento. Și a disputat ultima partidă pentru Stejari în 4 februarie 2001, la meciul Portugalia – România 0-47, la Lisabona. 

Interviul integral poate fi citit aici:

Eugen Apjok, antrenorul României: “E important să avem un sistem de joc bazat pe calitățile jucătorilor noștri”

Profesor de educație fizică și sport, absolvent al Universității Al. I. Cuza, Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași, Eugen Apjok este antrenor de rugby, absolvent și al Școlii de Antrenori și al Academiei de Rugby a FRR. Își începe activitatea de antrenor în 2003, ca secund al lui Ovidiu Șugar. A devenit „principal” în 2005, Baia Mare ocupând locul al 3-lea în campionat. După clasări pe locul 4 în 2006 și 2008 și prezențe în edițiile 2006 și 2007 ale Cupei României, gruparea maramureșeană a câștigat titlul național în 2009, 2010 și 2011, iar în 2010 a cucerit și Cupa României. După un nou triumf cu „Zimbrii” în 2014, Apjok a plecat la CSM București în 2017, formație cu care a câștigat edițiile 2018 și 2019 ale Cupei României. A pregătit formația din Capitală până în iunie 2019, când a revenit la CSM Știința Baia Mare. Iar de atunci a cucerit alte trei titluri de campion:  2019-20, 2021, 2022. De asemenea, în 2020 a triumfat și în Cupa României.  

Grație performanțelor sale de pe plan intern a fost promovat și la loturile naționale de rugby. A început ca antrenor la nivelul naționalei U20. A făcut parte din colectivul tehnic al primei reprezentative care a participat la edițiile 2011 (Noua Zeelandă) și 2015 (Anglia) ale Cupei Mondiale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu