vineri, 24 martie 2023

ROMÂNIA / ANIVERSARE: Petre Mitu a împlinit 46 de ani. „La mulți ani, Pia!”

Medaliat cu bronz la Mondialul de rugby juniori din 1996, căpitan mai apoi al Stejarilor, Petre „Pia” Mitu a împlinit 46 de ani în 22 martie, fiind sărbătorit de familia lui. Sportivul format de Dumitru „Cioc” Sterian e stabilit în Franța, țara unde a activat în ultimii ani ai carierei sale de jucător, iar apoi și ca antrenor. În 2014, s-a aflat că „Pia” suferă de scleroza laterală amiotrofică. Cu o întârziere de două zile, îi transmit un sincer „La mulți ani!”.  (Foto: Mircea Mateescu / Arhiva personală Petre Mitu)

Socotit a fi unul dintre cei mai valoroși mijlocași de grămadă din istoria rugby-ului românesc, Petre Mitu a fost atras de mic de acest sport. Atât el, cât și frații săi Eremia, Marian și Nicolae, care au evoluat, de asemenea, în prima divizie, primul la Steaua, ceilalți la Sportul Studențesc. Nu i-a fost, însă, ușor. Mai cu seamă atunci când a fost convocat la echipa de juniori a României. Tot efortul făcut a meritat. 

„Pia” a participat mai întâi la Campionatul Mondial de la București, în 1995. Când alături de Alin Petrache și Petru Bălan a ocupat locul 5, însă fără a pierde vreun meci pe teren - România a ratat calificarea în semifinale după ce a fost sancționat gestul lui Ivan, care a mușcat un jucător în disputa cu Țara Galilor, una pierdută la ”masa verde”... Un an mai apoi, la Brescia, Petre Mitu avea să cucerească medalia de bronz la CM de juniori. O medalie care ar fi putut să fie și mai strălucitoare dacă n-ar fi fost acea gafă din finalul semifinalei cu Țara Galilor (britanicii ne-au marcat o încercare după ce au recuperat un balon care a căzut, dintr-o penalitate executată de Gabi Brezoianu, în fața buturilor lor...).

Promovat în prima reprezentativă chiar în 1996, a devenit rapid titular al pretențiosului post de mijlocaș de grămadă, avându-l drept coleg la deschidere pe Ionuț Tofan, alături de care jucase și la naționala de juniori. Petre a participat la câteva meciuri memorabile precum acela cu Irlanda (35-53), de la Dublin, din 1998, sau cu Georgia (23-20), de la Tbilisi, în 2000, când România a câștigat prima ediția din Cupa Europeană a Națiunilor. În ambele dispute a înscris câte 10 puncte, însă recordul său de eficacitate la națională l-a stabilit în 2001, când a marcat 27 din cele 47 de puncte ale victoriei cu Portugalia, de la Lisabona.

Cu Mitu pe teren, România a învins Georgia de 5 ori!

Participant la Cupa Mondială din 1999, Petre Mitu a decis să se retragă din echipa României înaintea ediției din 2003. A avut două reveniri izolate, în 2005, cu Irlanda (12-43), și în 2006, cu Georgia (35-10), la București. Pentru ca în 2009, să bifeze patru selecții, inclusiv în eșecurile cu Rusia (19-28) și cu Portugalia (21-22), de pe ”Arcul de Triumf”. A fost o ieșire din scenă umbrită, în mod nemeritat, de o înfrângere suferită de Stejari la ultima fază... Și cu atât mai nemeritată pentru un jucător care a avut un procentaj de 63,41% (26 de victorii și 15 înfrângeri). Și care în cele cinci meciuri disputate cu Georgia a condus de fiecare dată România spre victorie!

„Pia” suferă de o boală neurodegenerativă

În 2014, o veste a zguduit familia rugby-ului românesc, dar și a celui internațional. S-a aflat că „Pia” suferă de scleroza laterală amiotrofică. De atunci, s-au organizat acțiuni de susținere financiară și morală a acestuia, atât în România, cât și în Franța, țara în care s-a stabilit Petre Mitu și familia lui. Iar susținerea n-a venit numai din partea oamenilor de rugby. În octombrie 2014, în cadrul acțiunii „Aleargă de ziua ta!” demarată de campioana mondială și olimpică la spadă Ana Maria Popescu Brânză, antrenorul Daniel Boldor i-a dedicat ziua sa de naștere lui Pia. În prezența fostului internațional, pe un teren din Complexul Steaua, acesta, alți jucători de rugby, precum și floretistele Ana și Maria Boldor s-au prins într-un meci de tag, iar banii strânși cu acea ocazie au fost donați lui Petre Mitu.

Impresionată de prezența pe teren a fostului rugbyst a fost, atunci, spadasina Ana-Maria Popescu Brânză: „Mă bucur enorm că Petre a venit în mijlocul nostru. Îi știm realizările, palmaresul. Iar noi sportivii mai știm un lucru: că echipa este totul. Asta ne demonstrează și Daniel Boldor, sărbătoritul lunii octombrie, care s-a înscris în campania noastră să-și ajute fostul coechipier. E un gest extraordinar!”

Le-a transmis încurajări Stejarilor la Cupa Mondială din 2015

Petre Mitu nu a putut merge în Anglia, în toamna lui 2015, la meciurile disputate de România la Rugby World Cup. Dar el i-a transmis încurajări Stejarilor, urmărind partidele din Franța. Despre Pia a vorbit, cândva, Mihai Macovei, actualul căpitan al naționalei: „L-am cunoscut pe Pia la echipa națională, la un meci cu Germania. Apoi am început să vorbim mai mult când am ajuns în Franța. Pe când jucam la Saint Nazaire, el era antrenor la Saint-Jean d’Angely cu care eram în aceeași divizie. Am ținut legătura tot timpul. Ne-a dat mesaje și ne-a încurajat și acum, la Cupa Mondială. Și-ar fi dorit să fie alături de noi, însă din cauza bolii nu a putut face acest lucru. Am vorbit cu el zilele trecute. Mi-a zis că vine la Montauban, care e la o oră distanță de mine, și am hotărât să luăm prânzul împreună cu familiile noastre”, a mărturisit Mihai Macovei.

A fost ovaționat înaintea unui meci la Montauban

Programat în decembrie 2015, în cadrul etapei cu numărul 13 din Pro D2 (liga a doua profesionistă din Franța), meciul Montauban - Narbonne 34-20 a fost precedat de un moment emoționant. Component al echipei gazda între 2006 și 2010, Petre Mitu a dat lovitura de start, în mod simbolic, fiind ovaționat de spectatorii prezenți pe Stade Sapiac. „Pia” a declarat după partidă că, văzând felul în care a fost primit, „va lupta până la capăt” cu boala ce i-a fost depistată în 2014. Pe site-ul oficial al lui US Montauban, rugbystul român era denumit atunci „omul lui Munster”, cu trimitere la meciul pe care el l-a făcut contra irlandezilor, în ediția 2008/2009 a Cupei Europei – atunci USM a pierdut greu în deplasare (17-19), iar apoi a reușit o victorie (16-12) cu englezii de la Sale Sharks.

FRR a scos la licitație obiecte donate de admiratorii lui Mitu

În noiembrie 2014, la sediul Federației Română de Rugby (FRR) s-a organizat o licitație caritabilă pentru Petre Mitu. Printre obiectele expuse atunci s-au numărat un tricou de joc din 1953 al clubului Steaua aparținând fostului internațional Nicolae Căpușan, o pereche de ghete din piele din anul 1960 cu care același jucător și-a făcut debutul la națională în meciul cu Franta câștigat cu 11-5, un balon de rugby cu care s-a jucat, în 1988, meciul pierdut (12-16) de România cu Franța, precum și un tricou cu autograful neozeelandezului Joe Rokocoko de la Barbarians.

Ce este scleroza laterală amiotrofică

Scleroza laterală amiotrofică, sau ALS, nu poate fi vindecată, iar medicii din întreaga lume luptă să găsească metode pentru a prelungi viața celor afectați de această boală neurodegenerativă. Anul trecut, în 6 februarie, a fost răpus de această maladie, cu două săptămâni înainte de a împlini 46 de ani, Joost Heystek van der Westhuizen, campion mondial la rugby cu Africa de Sud în 1995.

Cine este Petre „Pia” Mitu

- s-a născut în 22 martie 1977, în localitatea Pantelimon (județul Ilfov)

- a început să practie rugby-ul în 1983, la Gloria București, fiind antrenat de Dumitru ”Cioc” Sterian

- a evoluat pe postul de mijlocaș de grămadă

poreclă: Pia

- a fost component al echipei de juniori a României clasată pe locul 3 la Campionatul Mondial din 1996, Brescia, precum și din aceea care a ocupat locul 5 la CM de juniori din 1995, București

- în 1996, debutează la echipa de seniori Steaua București, la care rămâne până în 1999, an în care a cucerit și titlul de campion al României

- în 1999, a plecat în Franța, evoluând la Stade Aurillacois (1999-2001), FC Grenoble (2002/2003), Stade poitevin (2003-2005), Tarbes Pyrenees (2005/2006), US Montauban (2006-2010), CA Castelsarrasin (2010-2012) și RAC Angerien (2012/2013).

- A debutat la naționala de seniori în 1997, disputând 41 de meciuri până în 2009 în care a marcat 339 puncte (14 eseuri, 53 lovituri de pedeapsă și 55 de transformări). A fost căpitan al ”Stejarilor” în patru meciuri disputate în 2001 și 2002

- A participat la Cupa Mondială din 1999, evoluând în meciurile cu Australia, SUA și Irlanda. A marcat 25 de puncte

- În 2010, a devenit antrenor-jucător la CAC Rugby, în Federale 1, iar apoi la RAC Angerien, în liga a treia din Franța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu