duminică, 5 martie 2023

REC 2023 / FAZA FINALĂ: Georgia s-a impus clar în fața României și va juca finala cu Portugalia. Pe Stejari îi așteaptă un meci greu cu Spania

Georgia a bifat o nouă victorie clară în meciurile cu România. Lelos s-au impus cu 31-7 (17-0) în fața Stejarilor, acest succes aducându-le și Cupa „Antim Ivireanul” care se acordă în meciurile directe. În cealaltă semifinală din turneul locurilor 1-4, disputată ieri, la Lisabona, Portugalia s-a impus cu 27-10 în fața Spaniei, revenind de la 0-10. Finala (Georgia - Portugalia) și meciul pentru locurile 3-4 (Spania - România) se vor disputa în 19 martie, la Badajoz (Spania). (Text: Marian Valentin Burlacu / Foto:  Rugby Europe) 

Trebuie subliniat că partida nu s-a disputat pe stadioanele mari din capitala Georgiei, cele care găzduiesc de regula meciurile importante ale reprezentativei de rugby, ci pe Avchala, o arenă de rugby cu 3.200 de locuri. Aflat în cartierul cu același nume din nordul metropolei, stadionul este folosit și de RC Locomotiva Tbilisi în meciurile din campionat. Acolo s-a desfășurat și Turneul Mondial de rugby în XV pentru echipe sub 20 de ani din 2011, precum și Campionatul Mondial de rugby pentru juniori din 2017.

17 

victorii are Georgia în meciurile cu România, iar Stejarii rămân cu 9. Un meci s-a încheiat la egalitate.

În chiar primul minut, la cel dintâi atac, Georgia a obținut o penalitate. S-a decis să se dea la bețe, iar Abzhanadze a concretizat fără probleme (min. 2, Georgia - România 3-0). Două minute mai apoi, în loc să șuteze un balon, Melinte a avansat din propriul teren de „22”... Georgienii l-au blocat, au recuperat mingea, însă au șutat greșit. Și România a evitat o situație neplăcută. Prima introducere pe grămada ordonată a arătat un plus pentru naționala noastră. De asemenea, România a câștigat și o margine pe repunere adversă. Din păcate, baloanele obținute astfel n-au fost urmate de atacuri periculoase. 

În minutul 10, defensiva noastră a cedat pentru prima oară... Georgienii au atacat în viteză, au creat supranumeric, demi-ul Lobzhanidze a pătruns vreo 10 metri nestingherit, i-a pasat centrului de treisferturi Merab Sharikadze, iar căpitanul Lelos a culcat între bețe. Tedo Abzhanadze a transformat fără probleme (min. 11, Georgia - România 10-0)

În primele 20 de minute, Stejarii n-au izbutit să pătrundă vreodată în terenul de 22 de metri advers... În plus, ei au pierdut și prima repunere din margine (min. 17). Mai mult decât atât, echipa noastră acțiunează adeseori în moduri imprudente. De exemplu, s-a câștigat un balon și s-a șutat imediat, fără nicio pregătire prealabilă, ceea ce i-a pus nu numai pe adversari în dificultate, ci și pe coechipieri (acel balon s-a pierdut). 

În minutul 21, la o repunere proprie din margine, la 5 metri de terenul nostru de țintă, georgienii au format un mol, fiind foarte aproape să înscrie un nou eseu. Acțiunea s-a repetat imediat, însă georgienii au făcut paravan în momentul în care au trimis balonul din margine. S-a evitat astfel un nou pericol. 

În continuare, jucătorii noștri comit erori neașteptate... La o repunere din margine, i s-a pasat talonerului Cojocaru, iar dinamovistul a comis „înainte” (min. 23). Toate aceste erori neprovocate permit Georgiei să staționeze în jumătatea de teren a României. Și să amenințe în continuare buturile noastre. Mai cu seamă că nici jocul nostru cu piciorul n-a funcționat. 

Un alt atac periculos al gazdelor a fost declanșat în minutul 25. Lelos au avansat în viteză, iar centrul de treisferturi  Giorgi Kveseladze a pătruns, însă Vlăduț Popa a salvat de-a dreptul miraculos situația. Uvertura noastră s-a interpus între georgian și sol astfel că adversarul n-a putut să culce balonul și să marcheze al doilea eseu al formației sale. A urmat o nouă tentativă a Stejarilor de a pătrunde în „22”-ul advers, însă nici aceasta n-a avut câștig de cauză.

În minutul 31, România a pierdut o nouă margine pe repunerea sa! Dar nici atacul Georgiei n-a fost reușit. S-a recuperat balonul și s-a trimis în margine. Până acum, jocul a fost destul de încâlcit. Se simte că ambele echipe se tem una de cealaltă. S-a jucat crispat. Iar gazdele au avut un plus la o acțiune ofensivă. Din nefericire pentru noi, tocmai soluțiile individuale fac diferența în astfel de partide. 

În minutul 34, la o acțiune colectivă (un atac clasic pe treisferturi) a Georgiei, balonul a circulat rapid de pe dreapta spre stânga, iar aripa Aleksandre Todua a reușit o nouă încercare pentru gazde, de data aceasta la colțul terenului. Tedo Abzhanadze a transformat deși poziția n-a fost simplă - lateral stânga (min. 35, Georgia - România 17-0)

Șase minute mai apoi, naționala noastră a beneficiat de o penalitate în jumătatea adversă de teren. Deși poziția era bună (ușor dreapta), la circa 30 de metri, s-a ales să se trimită în margine. În ideea de a se marca un eseu. Iar acesta n-a fost izbutit deși s-a format un mol de margine... România a pierdut balonul. S-a repetat o eroare care a mai fost comisă și în anii trecuți. În sensul că s-a ales să se trimită în margine în loc să se concretizeze lovitura de pedeapsă. Și în loc de 3 puncte, România a rămas cu 0 (zero). E adevărat, în acest minut 38, Stejarii au izbutit să ajungă pentru prima dată la câțiva metri de terenul de țintă advers. 

Prima parte a meciului a fost dominată categoric de Georgia, care a inițiat mult mai multe atacuri periculoase (a avut vreo șapte în preajma buturilor noastre), concretizând în eseu două dintre acestea. Stejarii au comis prea multe erori neprovocate. Ei au fost neinspirați în atac și neatenți, greoi în apărare. S-au pierdut două repuneri din margine, ceea ce e mult pentru o echipă de rugby cu pretenții. În concluzie, diferența de scor e mare, însă putea să fie și mai mare la ceea ce s-a jucat în primele 40 de minute. 

În minutul 42, România a ales să trimită primul șut inspirat din acest meci. Mai precis, Popoaia a executat o lovitură de urmărire, în diagonală, însă Simionescu l-a tamponat pe Niniashvili în momentul în care a încercat să prindă balonul - Melinte scăpase spre buturi, singur... Arbitrul a sancționat cu „înainte” intervenția lui Simionescu. Și s-a ratat o oportunitate de eseu. 

La acțiunea următoare (min. 45), Georgia a fost pe punctul de a înscris printr-un mol de margine. Dar înaintașii noștri au rezistat la o palmă de buturi. Un aspect pozitiv: România n-a mai primit eseuri pe astfel de momente fixe, așa cum s-a întâmplat la Lisabona. Mai mult decât atât, Georgia a încercat și în minutul 47 să pătrundă în terenul nostru de țintă tot printr-un mol de margine. N-a reușit și a pierdut balonul. A urmat o ordonată pe repunerea noastră, iar Popa a trimis în margine. Demn de remarcat faptul că georgienii se așteptau la această execuție. Au avut un om în zonă și au repus imediat balonul în joc. 

Presiunea georgiană a crescut constant în aceste minute. Echipa României nu a mai izbutit să iasă din propriul „22”. Mai cu seamă că evoluează și în inferioritate numerică. Și naționala noastră este sancționată... Arbitrul a acordat eseu de penalizare selecționatei Lelos (min. 55, Georgia - România 24-0)

În minutul 58, România a încercat din nou să înscrie printr-un mol de margine. Și a eșuat din nou. Este greu să surprinzi o formație atât de puternică precum Georgia printr-un astfel de procedeu. S-a mai încercat o dată în minutul 60. Iar de data aceasta s-a intrat în terenul de țintă advers, iar Căpățână a culcat balonul. Melinte a transformat (min. 61, Georgia - România 24-7). 

Această încercare i-a enervat pe georgieni, care au reacționat imediat. Însă apărarea noastră a rezistat. S-a trimis în margine, iar apoi s-a recuperat balonul pe repunerea georgiană. La faza următoare, Melinte a șutat imprudent, mingea lovindu-l pe un adversar și ricoșând ciudat. Noroc că balonul a fost recuperat de echipa noastră. Un nou moment în care s-a acționat în pripă. Ceea ce putea să ne coste.  

Finalul de meci a fost dominat de formația noastră. În timp ce Georgia a părut preocupată mai mult de conservarea rezultatului. În minutul 75, la o nouă repunere din margine la circa 7 metri de terenul de țintă advers, s-a scăpat balonul de sub control... Georgienii au contraatact periculos și Niniashvili a fost placat de Melinte! La doi metri de terenul nostru de țintă. Iar balonul, scăpat de sub control, a sărit în terenul nostru de țintă. S-a dictat grămadă odonată. Grămada s-a repetat pe introducerea noastră. Și s-a ieșit cu șut. Pericolul a fost astfel îndepărtat. 

În ultimele minute s-a jucat pe contre, cu garda jos. Toți jucătorii au resimțit oboseala, consumul de energie fiind uriaș de ambele părți. Iar Georgia a reușit eseul său cu numărul 4 în minutele de prelungire. După o grămadă ordonată în terenul georgian, gazdele au trimis un balon de urmărire, iar Akaki Tabutsadze a sprintat pe lângă Melinte și a înscris la centru, ca la antrenament. Luka Matkava a transformat (min. 80+2, Georgia - România 31-7)

Georgia - România 31-7 (17-0)

TBILISI (5 martie 2023). * Stadion: Avchala * Teren: gazon afectat de vreme * Spectatori: 1.000 * A arbitrat Federico VEDOVELLI, asistat de Alex FRASSON și Filippo BERTELLI (toți din Italia)

Au marcat: 1 eseu penalizare (min. 55), Merab Sharikadze 1e (min. 10), Aleksandre Todua 1e (min. 34), Akaki Tabutsadze 1e (min. 80+1), Tedo Abzhanadze 2t (min. 11, 35), 1lp (min. 2), Matkava 1t (min. 80+2) respectiv Eugen Căpățână 1e (min. 60), Ionel Melinte 1t (min. 61)

Cartonașe galbene: (min. 

Georgia: 15. Davit NINIASHVILI - 14. Akaki TABUTSADZE, 13. Giorgi KVESELADZE, 12. Merab SHARIKADZE (cpt.), 11. Aleksandre TODUA - (md) 10. Tedo ABZHANDADZE, (mg) 9. Vasil LOBZHANIDZE - 7. Beka SAGINADZE, 8. Tornike JALAGONIA, 6. Giorgi TSUTSKIRIDZE - 5. Konstantine MIKAUTADZE, 4. Nodar CHEISHVILI - 3. Beka GIGASHVILI, 2. Giorgi CHKOIDZE, 1. Guram GOGICHASHVILI.

Schimbări: 

Min. 51: Mamukashvili, în locul lui Chkoidze

Min. 51: Abuladze, în locul lui Gogichashvili

Min. 58: Aprasidze, în locul lui Lobzhanidze

Min. 69: Matkava, în locul lui Abzhandadze

Min. 69: Tapladze, în locul lui Kveseladze

Min 70: Giorgadze, în locul lui Jalagonia

Rezerve: 16. Shalva MAMUKASHVILI, 17. Nika ABULADZE,  18. Guram PAPIDZE, 19. Vladimeri CHACHANIDZE, 20. Otar GIORGADZE, 21. Gela APRASIDZE, 22. Luka MATKAVA, 23. Demur TAPLADZE. 

Antrenor principal: Levan MAISASHVILI

România: 15. Ionel Melinte (RC Hyeres Carqueiranne La Crau) - 14. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara), 13. Atila Septar (RC Toulon), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 11. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare) - (md) 10. Florin Vlăduț Popa (CSA Steaua), (mg) 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara)  - 7. Andrei Gorin (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 8. Cristi Chirică (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 6. Mihai Macovei (cpt. / RC Bassin d’Arcachon) - 5. Marius Antonescu (Bourg-en-Bresse), 4. Adrian Moțoc (Biarritz Olympique) - 3. Thomas Crețu (Stade Francais), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), 1. Alexandru Savin (CSA Steaua).  

Schimbări: 

Min. 50: Căpățână, în locul lui Cojocaru

Min. 54: Burțilă, în locul lui Savin

Min. 54: Chiriac, în locul lui Crețu

Min. 60: Tangimana, în locul lui Popa

Min. 60: Țiglă, în locul lui Rupanu

Min. 67: Neculau, în locul lui Gorin

Min. 68: Iliuță, în locul lui Septar

Min. 70: Popa, în locul lui Simionescu

Rezerve: 16. Marian Eugen Căpățână (SCM USV Timișoara), 17. Ciprian Chiriac (SCM USV Timișoara), 18. Costel Burțilă (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 21. Alexandru Țiglă (CSM Știința Baia Mare), 22. Fonovai Tangimana (CSA Steaua), 23. Cosmin Iliuță (CSA Steaua)

Antrenor principal: Eugen Apjok

Rugby Europe Championship 2023

Meciurile următoare:

Semifinale

Turneu locurile 1-4

Portugalia - Spania 27-10

Duminică, 5 martie

Georgia - România 31-7

Turneu locurile 5-8

Sâmbătă, 4 martie

Țările de Jos - Belgia 31-19

Duminică, 5 martie

Ora 20.00: Polonia - Germania

Faza grupelor

Meciuri disputate

Sâmbătă, 4 februarie

România - Polonia 67-27 (Grupa B)

Portugalia - Belgia 54-17 (B)

Duminică, 5 februarie

Georgia - Germania 75-12 (A)

Spania - Țările de Jos 28-20 (A)

Sâmbătă, 11 februarie

Polonia - Portugalia 3-65 (B) 

Țările de Jos - Georgia 8-40 (A)

Belgia - România 5-56 (B)

Duminică, 12 februarie

Germania - Spania 14-32 (A)

Sâmbătă, 18 februarie

Germania - Țările de Jos 29-33 (A)

Spania - Georgia 3-41 (A)

Polonia - Belgia 21-15 (B)

Duminică, 19 februarie

Portugalia - România 38-20 (B)

Clasamente

Grupa A

1. Georgia 15 puncte (+133)

2. Spania 9 puncte (-13)

3. Țările de Jos 4 puncte (-36)

4. Germania 1 punct (-67)

Grupa B

1. Portugalia 15 puncte (+117)

2. România 10 puncte (+73)

3. Polonia 4 puncte (-96)

4. Belgia 1 punct (-94)

Meciurile de clasament 

19 martie

Grupa locurilor 1-4

Badajoz (Spania)

Finala (locurile 1-2)

Georgia - Portugalia 

Meciul pentru locurile 3-4

România - Spania

Grupa locurilor 5-8

Amsterdam (Țările de Jos)

Meci pentru locurile 5-6

Țările de Jos - Polonia sau Germania

Meci pentru locurile 7-8

Polonia sau Germania - Belgia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu