În primul rând, trebuie spus că rugby-ul, ca orice alt sport de echipă, nu se poate dezvolta în seră. Așa cum se întâmplă, de pildă, la gimnastică. Și la rugby, și la gimnastică un practicant al acestor sporturi exersează procedee (rugby), respectiv elemente (gimnastică). La rugby, degeaba talonerul știe să execute la perfecție tot ceea ce presupune postul său. Nu va reuși de unul singur. La gimnastică, un sportiv care execută perfect exercițiul său, face elemente de dificultate mare, poate să fie sigur (sau aproape sigur) că va intra în lupta pentru medalii la o competiție. Pe când un rugbyst nu va fi sigur de aceasta. Fiindcă el depinde și de ce fac colegii lui, pe de o parte, dar și de replica pe care o dau advesarii. Așadar, în rugby e nevoie și de antrenamente comune, dar și de cât mai multe meciuri în care să pui în practică tot ceea ce ai învățat la antrenamente. Și în condițiile în care ai în față adversari cât mai valoroși.
Istoria rugby-ului românesc dovedește că progresul arătat de reprezentativele noastre, de juniori și de seniori, a fost determinat de numărul de cluburi / echipe din competițiile interne. Fiindcă aceste echipe reprezentau un număr de jucători și de antrenori.
În anii 50, echipa de rugby seniori a României a izbutit 25 de meciuri la rând fără înfrângere, inclusiv în fața puternicei formații a Franței (două victorii și tot atâtea egaluri). Ceea ce a rămas drept un record mondial până astăzi în sportul cu balonul oval. Tot atunci, în 1957, la meciul România - Franța 15-18 au asistat 90.000 de spectatori (unele surse, tot străine, indică 100.000) pe stadionul „23 August” din București. Ceea ce a reprezentat un record mondial de audiență la un meci de rugby până în 2000, când s-a inaugurat Stadionul Olimpic din Sydney (au fost 110.000 de spectatori la meciul de rugby Australia - Noua Zeelandă 35-39). Apoi, în anii 60, 70 și 80, naționala noastră reușește victorii memorabile în fața Franței, Scoției și Țării Galilor. Și câștigă titlul european la rugby seniori. Toate aceste succese s-au construit pe cluburile / echipele de rugby din țara noastră, iar un rol important l-a avut și selecționata Bucureștilor înființată după război.
Mulți sunt cei care analizând sau măcar remarcând eșecurile Stejarilor din ultimul timp fac următoarea afirmație: „Federația este de vină!”. Aceștia se referă la președinte și la Biroul federal uitând ce însemană, de fapt, FEDERAȚIE. Fiindcă Federația nu este o noțiune abstractă, o clădire. Federația, în sport, reprezintă acea uniune a cluburilor, a asociațiilor sportive din disciplina respectivă. Se uită că, de fapt, o federație, în orice sport și oriunde în lume, este cu atât mai puternică cu cât e compusă din mai multe cluburi puternice. Fiindcă numărul cluburilor afiliate la o federație ne dă și numărul de sportivi legitimați. Dar și pe acela al antrenorilor care activează, precum și pe cel al arbitrilor. Cum de numărul cluburilor depinde și numărul de preparatori fizici implicați în sportul respectiv sau al analiștilor video, dar și al medicilor sportivi, nutriționiștilor șamd. Iar când un sport e dezvoltat, adică există Federație puternică, de acesta se interesează și mulți oameni de rând (privitori), dar și numeroși ziariști / instituții de presă, precum și multe firme care pot sponsoriza.
Anii 40: Dispar echipele istorice Tennis Club Român, Stadiul Român, PTT
Până în 1947, anul în care comuniștii au venit la putere în România, naționala de rugby seniori disputase 16 meciuri internaționale, test cum li se spune acum, dintre care a câștigat doar unul: 21-5 cu Cehoslovacia, la Bratislava, în 22 mai 1927. Este adevărat că România cucerise medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, în 1924, deși pierduse cu Franța (3-59) și cu SUA (0-37). Naționala noastră ocupase locul 3 din tot atâtea echipe participante - formațiile de limbă engleză refuzaseră să participe.
Așadar, în 1947, după război, rugby-ul românesc nu s-a aflat într-o conjunctură favorabilă. Mai mult decât atât, tot atunci dispar și echipele istorice: Tennis Club Român și Stadiul Român, socotite a fi burgheze. Dispare și Viforul Dacia ai cărei patroni cochetaseră cu mișcarea legionară... Dispare și PTT-ul. Chiar și Sportul Studențesc își schimbă numele în Știința. Fiindcă acel SS de pe tricouri trezea amintiri dureroase deși reprezenta o simplă coincidență. Ba chiar rugby-ul e în pericol de a fi interzis pe motiv că este sportul „claselor exploatatoare”. Va fi salvat după o intervenție pe lângă Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul Partidului Muncitoresc Român (numele de atunci al pcr-ului), care lucrase la Atelierele Grivița Roșie și care știa că există acolo o echipă de rugby muncitorească, CFR Locomotiva București, Grivița Roșie de mai apoi.
În locul echipelor istorice apar alte grupări: CCA București, Dinamo, Spartac Finanțe Bănci (Progresul de mai apoi), Geotehnica (se va numi Constructorul ulterior), Metalul București (de la Uzinele Republica) și Pandurul, toate în București. Pe de altă parte, apar formații de rugby și în afara Capitalei. Ceea ce reprezintă un mare pas înainte. Fiindcă până atunci rugby-ul nu prinsese prin alte orașe ale țării deși se organizaseră meciuri demonstrative cu participarea formațiilor din Capitală.
Anii 50: Echipele de rugby se înmulțesc ca după ploaie în București, dar și în Provincie
În 1951, de pildă, prima divizie de rugby a României s-a desfășurat pe două serii, una din care făceau parte echipele din București, cealaltă cu formații din țară. Iată cum arăta componența acestora:
Seria A (seria bucureșteană): Locomotiva CFR, Dinamo, CCA (fosta CSC Armata), Constructorul, Locomotiva PTT, Pandurul, Metalul și Știința.
Seria B (seria provincială): Știința Cluj, Metalul Târnăveni, Aripile RPR Sibiu, Aripile RPR Orașul Stalin (Brașov), Locomotiva Timișoara, Știința Petroșani, Locomotiva Cluj și Locomotiva Sighișoara.
Dinamo a câștigat întrecerea echipelor din Capitală, iar formația din Orașul Stalin (așa se numea atunci orașul Brașov) s-a impus în cealaltă serie. În finală, formația bucureșteană s-a impus în ambele manșe (11-0 la Brașov și 19-0 la București).
În același an, Campionatul Orășenesc București se dispută pe trei categorii. În prima au participat echipele Spartac BRPR (Banca Națională), Dinamo (rezervele primei forma]ii), Metalul (două echipe), Știința, Dinamo IX și Spartac CAP. La categoria a II-a, rezervată tinerilor care trecuseră de vârsta junioratului, dar care nu-și găseau încă loc la seniori, au fost înscrise Metalul (două echipe), Locomotiva PTT, Locomotiva Grivița Roșie, Știința IMF, Constructorul, Locomotiva RATA și Știința. În sfârșit, a treia categoria a reunit echipele de juniori, care au fost în număr de zece: Metalul IOR, Locomotiva Gara de Nord, Spartac CAP, Știința, Metalul, Locomotiva PTT, Locomotiva RATA, Locomotiva Grivița Roșie, Constructorul și Tânărul Dinamovist.
Iată, așadar, că în București avem echipe de seniori și de juniori, dar și echipe de tineret! Adică acele echipe atât de necesare fiindcă acolo pot evolua tinerii care nu sunt incluși imediat în formațiile de seniori. În rugby-ul de la noi, în ultimii ani, s-au pierdut jucători la trecerea de la juniorat la seniorat.
Aceste formații erau pregătite fie de foști jucători, fie de rugbyști aflați încă în activitate. Pot fi amintiți Ion Buzoianu (Știința IMF, pe care o și înființase), Constantin "Telu" Diamnadi (Locomotiva PTT), Alexandru "Kuki" Carnabel (Locomotiva RATA), Gustav Fanella (Știința), Dan "Găgănel" Ionescu (Spartac), Dumitru "Mitică" Ionescu "Bizonul" (Constructorul), Gheorghe Pârcălăbescu (Gara de Nord și rezervele Locomotivei), Dragoș Țenescu (Metalul).
Aceste cluburi / echipe n-au fost înființate de Federația Română de Rugby. În sensul că președintele de atunci, care era Grigore Preoteasa, ministrul de externe al României care a murit în accidentul de avion suspect din Rusia, ar fi băgat mâna în buzunarul FRR, ar fi scos banii și, pac-țac, ar fi finanțat echipa de club. Nu. Și atunci, ca de altfel în toată perioada comunistă, cluburile / echipele de rugby erau finanțate de întreprinderi (Grivița Roșie, Rulmentul Bârlad, Minerul Lupeni). Altele erau finanțate de ministere: Ministerul Învățământului (Știința/Sportul Studențesc, Știința / „U” Cluj, Știința Petroșani, Universitatea Timișoara, Politehnica Iași, Știința Baia Mare, Știința Sibiu), Ministerul Forțelor Armate (Steaua), Ministerul de Interne (Dinamo), Ministerul Transporturilor (Rapid, Locomotiva).
Cred că citind aceste rânduri vor tresări aceia care susțin că astăzi Federația Română de Rugby trebuie să investească (bani) în cluburi... În ce țară se întâmplă asta? Și cum se face că nici măcar în perioada comunistă FRR nu investea (bani) în cluburi? Într-adevăr, FRR trebuie să asigure sprijin logstic. Eventual, să sprijine moral cluburile prin solicitarea unei susțineri financiare din partea autorităților locale.
Anii 50-60-70-80: Victorii în fața unor echipe importante din Franța și Regatul Unit
La începutul anilor 50, în România exista deja un număr mare de echipe de rugby. Mult mai mare decât în deceniile trecute. Și, ce e mai important, aceste echipe nu mai sunt doar din București. Apar și în alte zone ale țării. Iar în anii următori, antrenori cunoscuți vor pleca din București și vor activa la diverse formații din țară. V. Vardela înființează echipa studenților din Galați. G. Fanella se duce și fondează o formație la Iași. Dumitru Moțica a plecat la Petroșani. Așa a procedat Titi Ionescu, de pildă. Așa avea să facă mai apoi Mihai Naca, un bucureștean ca a făcut din Farul Constanța cea mai puternică formație de rugby din Provincie.
Există echipe. Există competiție. E momentul ca formațiile noastre să dispute meciuri cu unele din Europa de Vest. Cum la acea vreme calendarul competițional nu era atât de aglomerat ca în zilele noastre (mă refer, desigur, la echipele din Franța și Regatul Unit), acest schimb cultural sau schimb de experiență, îi puteți spune cum vreți, a fost posibil. Și rugby-ul românesc a avut de câștigat din el.
În 1953, la București s-a desfășurat Festivalul Internațional al Tineretului și Studenților. Iar la rugby, primele două reprezentative au participat sub numele Locomotiva București, respectiv Constructorul București. Iar prima dintre ele a câștigat într-o manieră clară, 27-3 (21-3), meciul cu puternica formație franceză USA Perpignan. Mulți au auzit de aceasta. Există și astăzi, iar în trecutul nu tocmai îndepărtat Marius Tincu și Ovidiu Toniță au devenit campioni ai Franței cu ea. Mai apoi și Constructorul s-a impus cu 6-0 în fața grupării din Hexagon, una cu jucători renumiți și care disputase finala campionatului Franței în 1952 (11-20 cu Lourdes)! Așadar, crescuse numărul de formații de rugby în România, dar crescuse și valoarea acestor echipe.
Aceste victorii românești nu au trecut neobservate pe plan extern. Astfel că în toamna aceluiași an vine la București formația PUC (Paris Universite Club). O formația care disputase semifinalele campionatului Franței în 1947 - avea să o mai facă în 1955 și 1958. Așadar, o altă grupare de top. Iar PUC a pierdut (3-18) cu Locomotiva București. Mai apoi francezii au câștigat greu (8-6) cu Constructorul. Și și-au mai încearcat încă o dată șansa cu Locomotiva, dar nici de data aceasta cu succes (3-11).
În 1954, a fost rândul formației galeze Swansea să viziteze Bucureștii. Iar această grupare condusă de căpitanul RCC Clem Thomas s-a înclinat (12-32) în fața Locomotivei București (în fapt, a fost o selecționată bucureșteană)! Mai apoi Swansea s-a revanșat (16-5) în fața Constructorului.
Anii 50: Selecționata Bucureștilor este fondată după model occidental
La mijlocul anilor 50 s-a mai luat o decizie care a influențat pozitiv dezvoltarea rugby-ului românesc. În 8 mai 1955, pe stadionul Republicii din Capitală s-a disputat un alt meci de vis. Cel dintre selecționatele de rugby ale Bucureștilor și Parisului. Pentru a înțelege raportul de forțe dintre cele două națiuni, la acel moment, trebuie să spunem că era de 200-250 de jucători la 1 jucător în favoarea francezilor. Și, totuși, echipa noastră s-a impus cu 6-0. Și astfel a apărut în scenă selecționata Bucureștilor.
Trebuie spus pentru cei care nu cunosc că în rugby există o modă a selecționatelor provinciale. Așa este organizat rugby-ul în țările majore din Sud (Africa de Sud, Australia, Argentina, Noua Zeelanda), dar și în unele din Nord (Irlanda, Scoția, Țara Galilor). Avantajul acestor selecționate provinciale este că le permite să rodeze în competiții variante de compartimente (linia întâi, linia a doua, linia a treia, mijlocași, centri de treisferturi) pe care apoi acea națiune să le folosească și la echipele reprezentative. Și în România, din 1990 a existat o organizare pe comitete provinciale (Muntenia, Dobrogea, Moldova Sud, Moldova Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud), însă s-a renunțat la ea din cauza Legii Sportului din 2000 (nu era prevăzută această formă de organizare...). De asemenea, pe la începutul anilor 2000 s-a desfășurat o competiție care se numea Cupa Regiunilor, cu participarea unor selecționate provinciale. Din nefericire n-a prins. Interesant este că Uniunea Europeană a cerut în trecut României să schimbe organizarea administrativă a țării noastre pe provincii (regiuni), ceea ce nu s-a întâmplat până astăzi. Altfel spus, între 1990 și 2000, rugby-ul nostru a avut o formă de organizare modernă.
În septembrie 1955, așadar, s-a produs ceva ce părea imposibil în urmă cu doar câțiva ani. Și anume s-a desfășurat primul turneu al rugbyștilor români în Regatul Unit. Iar selecționata Bucureștilor a impresionat atât prin joc, cât și prin rezultate: 19-3 cu Swansea, 3-6 cu Cardiff și 9-9 cu Harlequins Londra! Iar ultimele două partide s-au disputat pe legendarele stadioane „Arms Park” și „Twickenham”, adică acolo unde își disputau (și își dispută și astăzi) meciurile echipa de rugby a Țării Galilor, respectiv a Angliei.
În mai 1956, Harlequins a întors vizita românilor. Londonezii au câștigat cu 10-0 primul meci în care au înfruntat o selecționată de tineret a Bucureștilor. Apoi, în fața primei echipe a Capitalei noastre, ei s-au înclinat cu 10-14. În toamna aceluiași an, selecționata Bucureștilor a întreprins al doilea turneu în Regatul Unit, unul soldat cu următoarele rezultate: 6-6 cu Leicester Tigers, 10-6 cu RFC Gloucester și 6-6 cu Bristol. Așadar, trei meciuri fără înfrângere contra unor echipe care și acum se află în elita rugby-ului englez.
În Insulele Britanice, selecționata Bucureștilor n-a impresionat doar prin eficiență, ci și prin joc. Fundașul Alexandru Penciu, de pildă, a fost poreclit „Alexandru cel Mare” în publicațiile din Anglia și din Țara Galilor.
Iar aceste rezultate au făcut ca în primăvara anului următor (1957), selecționatele Bucureștilor și Londrei să se înfrunte pe pământ românesc. Oaspeții au avut câștig de cauză (11-3), însă după o luptă acerbă. Apoi, în toamnă, Swansea a revenit la București și a pierdut meciurile cu CCA (6-12), Geotehnica (3-5) și Dinamo (5-9).
Pentru ca în vara lui 1958, Federația Română de Rugby să facă o eroare care a influențat negativ dezvoltarea sportului cu balonul oval de la noi. Atunci s-a decis, unilateral, anularea turneului pe care selecționata Bucureștilor urma să-l facă în Marea Britanie... Decizia a fost luată, spun unii, fiindcă exista temerea că rugbyștii români, extrem de valoroși, vor fi tentați să rămână în Insule. Și trebuie spus că la finalul primul turneu, cel din 1955, Stan Luric, jucător legitimat la Dinamo, a decis să nu se mai întoarcă în țară... De altfel, fostul internaționat Constantin Cocor îmi spunea că la banchet, după primul turneu, britanicii au propus jucătorilor noștri să rămână cu toții acolo. Era în plin „Război Rece”. Decizia de anulare a turneului i-a afectat teribil pe britanici, care se pregătiseră pentru meciuri. Iar aceștia au rupt orice legătură cu rugby-ul românesc! Abia prin anii 70 se vor relua meciurile dintre echipele noastre de rugby și cele din Regatul Unit.
Ulterior, echipele de rugby de la noi au menținut contactele cu cele din Franța. De altfel, în anii 60, s-a participat la Cupa Campionilor Europeni, o competiție lansată de FIRA (Federația Internațională de Rugby Amator), organism care superviza și organizarea Campionatului European inter-țări. Firește că la CCE n-au participat echipele din Regatul Unit sau din Irlanda. La prima ediție, în 1962, AS Beziers s-a impus cu 11-3 în finala cu Grivița Roșie. Apoi, în 1964, Grivița a reușit să cucerească trofeul după 10-0 cu Stade Montois în finală. În sfârșit, la ultima ediție, Dinamo a câștigat (0-12 și 18-0) finala cu SU Agen. Așadar, trei finale franco-romăne, după care competiția a dispărut fiind reluată la mijlocul anilor 90 într-un alt format.
Anii 90: Dinamo a învins pe Bristol, la București, și a bătuy Portugalia, la Lisabona!
Cert este că până pe la sfârșitul anilor 90 echipele de club din România au ținut pasul cu cele din Franța și chiar din Regatul Unit și Irlanda. De pildă, prin anii 80, înainte de a juca meciul test cu România, pe stadionul „23 August”, echipa Scoției a disputat o partidă pregătitoare pe „Parcul Copilului”, cu Grivița Roșie. Și „ciulinii” s-au impus la o diferență minimă. Semn că și echipele de club de la noi erau capabile de o opoziție puternică indiferent de adversar.
Adoptarea profesionismului în rugby, la nivel internațional, în 1995, va schimba raportul de forțe. Vesticii își dezvoltaseră până atunci infrastructura (stadioane, terenuri, baze de pregătire moderne). Din acel moment au investit și în salariile jucătorilor, care n-au mai fost obligați să se antreneze seara după ce mergeau și la muncă. În același an a debutat Cupa Europei rezervată echipelor de club (Franța, Anglia, Italia) și selecționatelor provinciale (Irlanda, Scoția și Țara Galilor). Primul meci s-a disputat la Constanța, în 12 octombrie 1995, între Farul și Stade Toulousain. Iar campioana Franței s-a impus fără drept de apel: 54-10. Farul a mai jucat un meci în Italia, meci încheiat și mai prost: 8-86 cu Benetton Trevizo.
Aceste rezultate fac ca în ediția următoare campioana României, Dinamo București, să dispute un meci de baraj pentru intrarea în competiție. Un baraj pierdut în fața reprezentantei Italiei. Totuși, Dinamo a participat atunci în a doua competiție europeană, Scutul European, unde a avut evoluții frumoase și rezultate deosebite în ultimele partide: 22-73 la Narbonne (în Franța), 6-67 la Castres Olympique (în Franța), 24-24 la Bridgend (în Țara Galilor), 38-31 cu Treorchy (Țara Galilor, la București) și 19-18 cu Bristol Shoguns (Anglia, la București). Cu două victorii și un egal în trei meciuri în deplasare și două acasă, Dinamo s-a clasat pe locul 3 în această grupă, cu 5 puncte, după Castres (10 puncte) și Narbonne (8p). O clasare deosebită, remarcată la acea vreme.
În 1997, Federația Română de Rugby a mai făcut o eroare. La acea vreme, o parte din Biroul Federal în frunte cu președintele de atunci, Viorel Morariu, a susținut ca în barajul pentru participarea la ediția 1997/1998 a Cupei Europei să fie înscrisă o selecționată a Bucureștilor, una din care să facă parte și internaționali care ocupaseră locul 5 la CM de juniori de la București (1995) și cuceriseră medalia de bronz la CM de juniori de la Brescia (1996). O altă parte a Biroului Federal a pledat pentru participarea Farului din Constanța, campioana României, la baraj. Cele două grupuri nu s-au pus de acord... Și inevitabilul s-a produs. România a pierdut acel loc în baraj, iar Farul a fost înscrisă în a doua competiție continentală, Scutul European, unde a înregistrat următoarele rezultate: 20-32 și 17-23 cu US Dax (Franța), 10-83 și 28-85 cu Stade Francais (Franța), 9-26 și 10-46 cu London Irish (Anglia). Farul a ocupat ultimul loc în grupă, fără vreun punct.
În ediția 1998/1999 nu s-a mai pus problema participării românești la barajul pentru Cupa Europei. Acest capitol a fost definitiv închis. Iar efectele acestei absențe din prima competiție continentală au fost comparabile cu cele ale necalificării echipelor de fotbal românești în grupele din Liga Campionilor: s-a ratat șansa obținerii unor sume importante. Campioană a României, Dinamo a participat și în acel an în Scutul European, acolo unde a reușit două victorii. Prima, în 26 septembrie 1998, pe Studențesc-Tei, a fost prestigioasă: 45-43 cu Bridgend RFC (Țara Galilor). Și după un final de meci nebun, unul în care cele două formații au trecut rând pe rând la conducere. Cealaltă victorie spune, de asemenea, multe. Fiindcă Dinamo a câștigat cu 23-18, la Lisabona, meciul cu Portugalia. Ați citit bine! Cu naționala Portugaliei, care a fost înscrisă în competiție. În celelalte partide, Dinamo a pierdut la diferențe care astăzi par rezonabile: 22-31 cu Pau (Franța), 10-49 cu Brive (Franța), 7-60 cu SU Agen (Franța) și 24-45 cu Biarritz Olympique (Franța).
În sfârșit, la ediția 1999/2000 a Scutului European a participat Steaua. Care a reușit o victorie prestigioasă: 30-20 cu Connacht Rugby, a patra selecționată provincială din Irlanda. În celelalte meciuri, militarii s-au înclinat clar: 19-30 și 10-49 cu RC Toulon (Franța), 27-58 și 27-43 cu Ebbw Vale (Țara Galilor) și 7-41 cu Connacht Rugby (Irlanda). Aceasta avea să fie ultima participare cât de cât decentă a echipelor noastre de club în cupele europene la rugby.
Anii 2000: Decăderea echipelor românești și reînființarea selecționatei Bucureștilor
În ediția 2000/2001, echipele din România n-au fost acceptate nici măcar în a doua competiție valorică... S-a revenit în 2001/2002, când Dinamo a început bine, dar a terminat în corzi: 49-17 și 10-33 cu Rugby Bologna (Italia), 12-75 și 3-113 cu Saracens Londra (Anglia), 23-82 și 5-83 cu Begles-Bordeaux (Franța).
Apoi, în ediția 2002/2003 a Challenge Cup, Dinamo s-a oprit în primul tur („16”-imile de finală) al Cupei Challenge, fază în care a fost surclasată de Saracens Londra: 11-87, la București, și 0-151, în Anglia... Atunci, antrenorul Mircea Paraschiv a explicat eșecul cu o frază memorabilă: „Adversarii ne-au ocolit!”. Și nu era o glumă, ci o relitate. În sensul că în timp ce Dinamo (echipele românești de luptă) jucau încă numai pe înaintare, cele din vestul Europei aveau înaintași cu viteza treisferturilor, și treisferturi cu gabaritul înaintașilor. Adică un joc complet, în mare viteză. Dinamo a continuat în a treia competiție europeană, Scutul European, ajungând în sferturile de finală: 27-24 și 26-24 cu Aquile Rugby, cu ambele meciuri disputate în Italia, respectiv 0-123 și 0-88 cu Castres Olympique (Franța)...
În ediția 2003/2004, echipele noastre nu au fost acceptate din motive climatice... S-a spus că iarna (decembrie, ianuarie, februarie) nu se poate juca la noi din cauza zăpezii, gerului...Insuccesele din ultimii ani din competițiile continentale intercluburi / interprovinciale au obligat Federația Română de Rugby să decidă reînființarea selecționatei Bucureștilor. O idee foarte bună fiindcă în această echipă aveau să fie testați, în competiții continentale, jucători tineri, jucători care au fost promovați astfel la naționala mare. Începutul a fost greoi. Și în ediția 2004/2005 a Scutului European, Bucharest Rugby a fost eliminată de Leonessa Rugby (Italia), în dublă manșă: 18-15 și 21-32. În toamna lui 2005, selecționata noastră a revenit în Challenge Cup, unde a avut evoluții oscilante: 16-20 și 23-17 cu RC Toulon (Franța), 3-106 și 13-27 cu Gloucester (Anglia), 10-38 și 6-45 cu Bayonne (Franța). Așadar, s-a câștigat pe terenul lui Toulon, s-a pierdut la scor în Anglia, dar acasă, cu același adversar, s-a jucat de la egal la egal... Istoria s-a repetat și în ediția 2006/2007, când Bucureștii au obținut tot o victorie: 3-27 și 19-33 cu Bristol Rugby (Anglia), 23-27 și 31-38 cu Bayonne (Franța), 10-66 și 29-39 cu Newport (Țara Galilor).
În toamna lui 2007, în schimb, s-a reușit un bilanț și mai bun, în sensul că s-au câștigat două partide, iar o altă a fost încheiată la egalitate: 8-18 și 0-46 cu Worcester (Anglia), 23-23 și 21-20 cu Gran Parma (Italia), 19-17 și 6-34 cu US Montauban (Franța). Pentru ca un an mai apoi să se bifeze o nouă participare cu evoluții și rezultate contrastante: 10-21 și 10-50 cu Bourgoin-Jallieu (Franța), 17-53 și 19-38 cu Worcester (Anglia), 14-20 și 17-15 cu Petrarca Padova (Italia).
În 2009, FRR a decis ca selecționata noastră să se numească Bucharest Oaks. Și din nou aceasta a ocupat ultimul loc în grupa din Challenge Cup: 21-9 și 9-16 cu Parma (Italia), 19-21 și 15-33 cu Bourgoin-Jallieu (Franța), 6-10 și 0-47 cu Leeds Carnegie (Anglia). La fel s-a întâmplat în ediția 2010/2011: 9-23 și 6-26 cu Leeds Carnegie (Anglia), 20-19 și 12-16 cu Rugby Parma (Italia), 20-29 și 7-35 cu Stade Francais (Franța). Pentru ca în ediția următoare, 2011/2012, Stejarii Bucureștilor să obțină două succese: 34-7 și 26-13 cu Crociati RFC (Italia), 3-49 și 13-43 cu Stade Francais (Franța), 13-24 și 13-57 cu Worcester (Anglia). Cum avea să se întâmple și în toamna lui 2012: 17-40 și 8-53 cu Bath Rugby (Anglia), 42-27 și 20-34 cu Rugby Calvisano (Italia), 25-22 și 9-39 cu SU Agen (Franța).
2015: FRR cedează în fața cluburilor și renunță la participarea cu selecționata Lupilor
O ediție cu rezultate foarte bune pentru selecționata Bucureștilor, redenumită a Lupilor (Bucharest Wolves), a fost aceea din 2013/2014. Atunci echipa noastră a obținut două victorii, una pe „Arcul de Triumf”, 37-15 cu Rugby Calvisano (Italia), și cealaltă în Peninsulă, 23-11. S-au pierdut la limită meciurile cu Newcastle Falcons (Anglia / 12-13) și CA Brive (Franța / 13-18), ambele la București. Și s-a înregistrat eșecuri mai clare pe terenul celor mai valoroase formații din grupă: 9-20 la Brive și 0-28 la Newcastle. Aceste evoluții n-au avut urmări. Ba din contră, în toamna lui 2014 selecționata noastră e nevoită să dispute un baraj cu Calvisano (Italia), în dublă manșă: 18-13 și 10-13. În grupe, Lupii n-au reușit nicio victorie și au terminat pe ultimul loc cu un singur punct bonus și un esaveraj negativ (77-261)... Ei au înregistrat următoarele rezultate: 19-43 și 10-52 cu Newcastle Falcons (Anglia), 9-13 și 12-47 cu Stade Francais (Franța), 10-37 și 17-69 cu Newport Gwent Dragons (Țara Galilor).
Evoluțiile din ultimul an au făcut ca echipele de club să pună presiune pe Federația Română de Rugby. Și să ceară să reprezinte ele România în competițiile continentale... Iar FRR a acceptat. Ceea ce a reprezentat o altă mare eroare. În ediția 2015/2016 a Challenge Cup, campioana Știința Baia Mare a participat la calificări. Și a pierdut dubla confruntare cu formația... rusă Enisei-STM Krasnoiarsk: 20-30 și 12-32. A fost o mare și neplăcută surpriză. Dar acest eșec a subliniat faptul că echipele noastre de club nu aveau încă susținerea (financiară) pe care ar fi meritat-o.
În ediția 2016/2017, Timișoara Saracens a izbutit să treacă de calificări, terminând pe primul loc grupa de 4 echipe în care a fost repartizată. Bănățenii au înregistrat următoarele rezultate: 36-18 cu Valladolid RAC (Spania), 45-13 cu Rugby Rovigo (Italia), 35-14 cu Flamme Oro Rugby (Italia) și 10-3 cu Heidelberg Ruderklub (Germania). În Grupa 5, în schimb, Timișoara a pierdut la diferențe mari și a terminat pe ultimul loc, fără punct și cu un esaveraj dezastruos: 26-259 (-233). Ba mai mult decât atât, formația bănățeană a pierdut la masa verde (0-28) și partida cu Stade Francais din cauză că gazonul pe stadionul „Dan Păltinișanu” a fost înghețat și nu a permis disputarea meciului... Iată rezultatele: 17-59 și 3-49 cu Edinburgh (Scoția), 0-27 și 0-28 cu Stade Francais (Franța), 3-42 și 3-75 cu Harlequins (Anglia).
În anul următor (2017/2018), Timișoara Saracens n-a izbutit să treacă de calificări... Plasată în Play-Off, formația bănățeană a fost depășită de o altă formație din Rusia, Krasnîi Jar Krasnoiarsk. Paradoxal, Timișoara Saracens s-a impus cu 17-12 în deplasare și a pierdut cu 18-27 pe propriul teren! Situația s-a repetat și în ediția următoare... Atunci, bănețenii au câștigat grupa din care au făcut parte Heidelberger RK (Germania), Rugby Rovigo și Viadana (ambele din Italia), precum și semifinala cu RC Batumi din Georgia (11-6 și 21-12), însă s-au împotmolit în finala Scutului European. Mai precis, Timișoara Saracens s-a înclinat (26-20 și 15-27) în fața lui Heidelberger RK...
Timișoara Saracens și-a continuat evoluțiile europene în ediția 2018/2019 a Cupei Challenge. Atunci a ocupat ultimul loc în Grupa 1, cu 0 puncte și un esavaraj foarte slab: 49-369 (-320)... Reprezentanta României a înregistrat următoarele rezultate: 17-54 și 3-59 cu Newport Gwent Dragons (Țara Galilor), 12-70 și 14-47 cu ASM Clermont Auvergne (Franța), 0-28 și 3-111 (la masa verde) cu Northampton Saints (Anglia). S-a pierdut din nou un meci la „masa verde”! Și tot pentru că gazonul de pe stadionul „Dan Păltinișanu” a fost înghețat... Paradoxal, în acei ani s-a tot promis că arena ce poartă numele lui Gheorghe Rășcanu va fi modernizată. Ceea ce nu prea s-a întâmplat.
În sfârșit, în toamna anului 2019 s-a consemnat ultima încercare românească de a se evidenția în cupele europene la rugby. Și n-a fost încununată de succes. Disputată în Scutul European, ca baraj de calificare pentru ediția următoare din Challenge Cup, dubla confruntare dintre Timișoara Saracens și Ienisei STM (Rusia) s-a soldat cu un eșec. În tur, acasă, bănățenii s-au impus cu 20-18. Pentru ca în retur, la Krasnoiarsk, rușii să câștige cu 40-32 și să meargă astfel mai departe.
Toate aceste eșecuri în fața unor formații din Germania și Rusia, precum și meciurile pierdute din cauza... terenului înghețat au făcut ca organizatorii competițiilor continentale (European Progessional Club Rugby) să nu mai accepte prezența noastră acolo. Și n-au mai acceptat echipele românești de rugby nici măcar în fazele preliminare, de calificare. Ceea ce spune multe despre nivelul la care suntem.
În 2021, Rugby Europe, federația care conduce sportul cu balonul oval pe continentul nostru, a inițiat o altă competiție intercluburi. Iar România n-a putut participa la prima ediție, 2021/2022, din lipsă de fonduri (bugetul n-a fost asigurat de Ministerul Sportului). Abia astă toamnă re-re-înființata selecționată a Bucureștilor a putut participa, însă a făcut-o sub numele Romanian Wolves. Și cum pentru ea au evoluat mulți jucători tineri, în rodaj, rezultatele au fost sacrificate: 20-25 și 5-55 cu Tel Aviv Heat (Israel), 37-15 și 3-23 cu RC Batumi (Georgia), 21-43 și 6-49 cu Black Lion (Georgia)...
La Adunarea Generală a Federației Române de Rugby s-a consemnat lista cluburilor sportive suspendate: „Rugby Club Județean Farul” Constanța, Asociația Rugby Club „Laur” Iași, Asociația Clubul Sportiv Vulturii Domnești, Asociația „Rugby Club Progresul București”, Asociația Clubul Sportiv Progresul Cernica, Clubul Sportiv „Rugby Club Zimbrii”, Clubul Sportiv „Locomotiva București”, Clubul Sportiv Minerul Lupeni, Clubul Sportiv „Crișul” Oradea, Clubul Sportiv C.F.R. Constanța, Asociația Club Sportiv Amia International, Asociația Club Sportiv Rugby Roșiorii de Vede, Asociația Club Sportiv Rugby Alexandria, Asociația Clubul Sportiv Rugby Moromeții Turnu Magurele, Asociația „Club Sportiv Rugby Club NMS” , Asociația Clubul Sportiv Seven’s Focșani, Asociația Clubul Sportiv Rugby Team Constanța, Asociația Judeteana de Rugby Teleorman, Sport Club Municipal Pitești, Clubul Sportiv C.F.R. Brașov, Asociația Clubul Sportiv „Gens Cluj-Napoca”... Așadar, printre acestea regăsim reprezentante cu istorie în rugby precum Farul Constanța, Minerul Lupeni, CFR Constanța. Cum printre structurile sportive care au fost dezafiliate de la FRR se află Callatis Mangalia...
În concluzie, rugby-ul românesc nu poate să fie competitiv fără cluburi puternice. Și când spun cluburi mă gândesc la infrastructură (stadion, terenuri de antrenament, bază de refacere, mini-hotel, cantină-restaurant), dar și la echipe de juniori, tineret și seniori. Iar dacă privim situația actuală observăm că doar Știința CSM Baia Mare dispune de stadion propriu și o bază nouă. În rest, echipele de seniori au terenuri unde pot evolua, unele dintre ele cu mici tribune. Însă majoritatea sunt departe de ceea ce presupune organizarea unui club de rugby din 2023.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu