joi, 23 martie 2023

MECIURI TEST: România și-a definitivat programul partidelor de pregătire pentru Cupa Mondială de la toamnă

Deunăzi, Federația Română de Rugby a anunțat că naționala de seniori va juca împotriva celei similare a Statelor Unite ale Americii în 5 august 2023, de la ora 20.00, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București. Aceasta va fi prima partidă de verificare a Stejarilor înaintea participării la Cupa Mondială de la toamnă și, totodată, singura de acasă. Celelalte două se vor disputa în Georgia și Italia. Rugby România a menționat, totodată, că întâlnirea va fi transmisă de Prima Sport. 

În comunicatul de presă s-a subliniat faptul că „în acest moment, SUA se află pe locul 18 mondial, România urcând un loc, până pe 19, în ierarhia World Rugby”.

În vara ce vine, reprezentativa de rugby a țării noastre va mai juca în deplasare cu Georgia (aflată pe locul 11 mondial), în 12 august, la Tbilisi, și cu Italia (locul 14 mondial), în 19 august, în Peninsulă.

„Va fi ultima partidă pe care România o va juca acasă înainte de Cupa Mondială, practic o ultimă șansă pentru suporteri de a vedea și de a încuraja echipa din tribunele Stadionului Național de Rugby Arcul de Triumf, înainte de competiția din Franța. Cupa Pershing pe care ne-o vom disputa este de asemenea un trofeu foarte important pentru noi și sperăm să rămână aici, în România. Va fi o pregătire acerbă pentru jucătorii echipei naționale în această vară, peste trei luni de pregătire, avem trei meciuri puternice de testare, după care urmează meciurile la Cupa Mondială. Avem o grupă extrem de grea, poate cea mai puternică de la Cupa Mondială pentru România până acum. Vom juca cu numărul 1 mondial, Irlanda, cu campioana mondială en-titre, Africa de Sud, cu Scoția care este într-o formă fantastică și Tonga, care dispune de jucători readuși acasă, jucători din Noua Zeelandă și Australia. Cel mai important este faptul că România face parte din cele 20 de țări care vor participa la Cupa Mondială, este o echipă de înaltă performanță, iar rugby-ul este singurul sport de echipă care ne reprezintă la o Cupă Mondială”

Alin Petrache, 

președintele Federației Române de Rugby

Echipele de rugby seniori ale României și Statele Unite ale Americii s-au mai înfruntat în 9 meciuri. Stejarii au câștigat două partide, iar yankeii șapte. Ultima confruntare dintre cele două echipe a fost în 2018, în Ghencea, fiind câștigată de americani cu 31-5.

Iată confruntările România - SUA la rugby de până acum:

1. 1919 (dată incertă), Paris: ROMÂNIA - SUA 0-21 (Jocurile Interaliate)

2. 10 mai 1924, Paris: ROMÂNIA - SUA 0-37 (Jocurile Olimpice)

3. 17 septembrie 1988, Moscova: ROMÂNIA - SUA 7-17 (Trofeul "Sovietski Sport")

4. 9 octombrie 1999, Dublin: ROMÂNIA - SUA 27-25 (Cupa Mondială)

5. 29 mai, Tokyo 2005: SUA - ROMÂNIA 28-22 (Super Cup)

6.  23 noiembrie 2012, București: România - SUA 3-34 (meci test)

7. 8 noiembrie 2014, București: România - SUA 17-27 (meci test)

8. 12 noiembrie 2016, București: România - SUA 23-10 (meci test)

9.  16 noiembrie 2018, București: România - SUA 5-31 (meci test)

În meciurile test dintre România și SUA se pune în joc și Cupa Pershing, trofeu în amintirea generalului american John Joseph Pershing, care a luptat pe frontul din Europa în Primul Război Mondial. Mai apoi, în 1919, acesta a organizat Jocurile InterAliate, la Paris, în cadrul acelei competiții disputându-se pe Stadionul Colombes și primul meci România - SUA la rugby (americanii au câștigat cu 21-0).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu