luni, 20 martie 2023

LIGA NAȚIONALĂ 2023: CSM Știința Baia Mare l-a transferat pe talonerul Robert Irimescu, jucător născut la New York

Campioană a României la rugby seniori, echipa CSM Știința Baia Mare a anunțat transferul lui Robert Irimescu (27 de ani), jucător specializat pe postul de taloner, dar care poate evolua și în linia a treia. Născut la New York, într-o familie de români, acesta a debutat pentru prima echipă a României anul acesta, în partida cu Polonia, una în care a marcat și o încercare. (Text și foto: Marian Valentin Burlacu)

CSM Știința Baia Mare a anunțat transferul pe pagina de Facebook: „Primul yankeu din tabăra zimbrilor. Cu doar două săptămâni înaintea începerii noii ediții de campionat, conducerea campioanei României, C.S.M.Știința Baia Mare anunță parafarea raporturilor contractuale cu jucătorul de origine americană Robert Irimescu”. 

La mijlocul lunii ianuarie, la sosirea în cantonamentul Stejarilor, Rob Irimescu a declarat că i-a fost făcută o surpriză mare: „Am vrut să joc aici de mulţi ani. De când eram copil voiam să joc pentru România. Îmi pare bine că am fost selecţionat. Vreau să mă pregătesc cât de bine pot şi vom vedea ce se întâmplă”. Irimescu își dorea să joace în meciul cu Italia A, ceea ce s-a și întâmplat. „Mă antrenez cât pot de bine, dar e decizia antrenorilor. Importantă este echipa şi cei mai buni jucători vor intra pe teren", a declarat Irimescu, care a mărturisit în ianuarie trecut că a discutat cu câteva echipe din SUA un eventual transfer: „Este posibil să mă duc înapoi sau, dacă merge bine aici, sper să rămân în România".

Robert Irimescu a declarat că a încercat în copilărie să practice fotbal american, dar s-a reorientat către rugby din cauza competiţiei mai acerbe. „Eu m-am născut în America, dar părinţii mei sunt din Constanţa. Merg acolo în fiecare vară. Îmi pare bine că am venit aici. Nu am mai fost din pandemie. Am încercat să joc fotbal american când eram copil, dar liceul meu era foarte bun la rugby. Tatăl meu a jucat în România şi era important să încerc şi eu acest sport. Şi de la 18 ani joc doar rugby”, a spus jucătorul care poate evolua fie ca flanker și numărul 8, fie ca taloner. 

Născut în 1 martie 1996, la New York, el a evoluat pentru formația locală Rugby United. Jucător de gabarit (1,83 m – 105 kg), acesta a început să practice rugby-ul de la 14 ani, mentor fiind chiar tatăl său Gabriel Irimescu, fost jucător la Farul Constanța. A debutat la Xavier High School Rugby Club (2010-2014), al treilea club de rugby ca valoare din Statele Unite ale Americii. La acestă grupare a fost promovat de Mike Talkin, cel ce ulterior avea să conducă și reprezentativa Statelor Unite ale Americii). În următorii cinci ani (2014-2019) a jucat la Rugby Club Penn State University, fiind în două rânduri prezent în Collegiate All American (2018 și 2019). Între 2020 și 2021, a evoluat pentru Rugby United New York, iar din 2022 s-a aflat sub culorile lui Rugby Old Glory Washington DC.

În urmă cu două luni pe 21 ianuarie 2023 Robert Irimescu a fost convocat în premieră la prima reprezentativă, fiind singurul jucător al Stejarilor din afara României participant la meciul cu Italiei A (3-64). Două săptămâni mai târziu (4 februarie 2023), a debutat cu un eseu contra Poloniei 67-27), în etapa inaugurală a Rugby Europe Championship 2023. Ek a mai evoluat în 11 februarie 2023 Belgia – România 5-56 (5-21) respectiv pe 19 februarie 2023 Portugalia – România 38-20 (14-10). 

Legat de Robert Irimescu, antrenorul Eugen Apjok l-a descris drept un taloner cu un profil interesant. În sensul că este un înaintaș cu o mobilitate foarte mare. Ceea ce este o calitate destul de rar întâlnită la rugbyștii de linia întâi din România. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu