Peste puțin timp vom păși într-un nou an. Motiv pentru care se cuvine să ne amintim și de oamenii rugby-ului românesc care au plecat dintre noi în 2022.
8 ianuarie: Fost mare jucător, CORNELIU SCARLAT s-a stins din viață la 68 de ani. Acesta și-a început activitatea de jucător de rugby ca junior, în 1969, la CSȘ Triumf Bucureşti, avându-i antrenori pe Anton Groman, Nicolae Vizitiu şi Cornel Munteanu. S-a specializat pe postul de pilier. Mai apoi, ca senior, s-a transferat la Griviţa Roşie, unde a evoluAT 10 ani (1972-1982), antrenat fiind de către Viorel Morariu şi Radu Demian. În palmaresul său figurează un titlu de campion european FIRA (1972, la Roma), 10 selecţii în echipa naţională de juniori, 5 în cea de tineret şi 13 prezenţe în prima reprezentativă. A disputat meciuri test contra Franţei, Italiei, URSS, Olandei, Spaniei, antrenori fiindu-i Valeriu Irimescu, Theodor Rădulescu şi Alexandru Paloşeanu.
După retragerea din activitatea de sportiv, în 1982, a absolvit Şcoala Naţionale de Antrenori. În perioada 1984-1988, a pregătit echipa Energia (Vulcan) Bucureşti, echipa din Focşani. Din 2001, s-a ocupat de echipele de copii şi de juniori ale clubului Griviţa.
A fost Maestru al Sportului și a fost nominalizat în „Hall of Fame”-ul rugbyului românesc drept unul dintre cei mai valoroși jucători pe postul său. De asemenea, a fost membru în Comisia de Disciplină a Federației Române de Rugby.
17 ianuarie: Fost jucător şi antrenor, TOMA IORGA a decedat la 60 de ani. Născut în București, a început rugby-ul sub îndrumarea antrenorului Vasile Constantin-Mao, la CS Locomotiva, club cu care a ieşit campion naţional de juniori în 1978. Ca senior a jucat la Ştiinţa Bucureşti.
În cariera de antrenor a condus mai multe echipe de juniori, printre care Liceul Aurel Vlaicu (LAV), RC Magic Bucureşti, CS Metrorex şi Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu”, unde a activat până la sfârșitul vieții. De asemenea, el s-a aflat şi la conducerea lotului naţional de juniori al României, alături de Dodo Muntean. Cu cei doi tehnicieni la timonă, reprezentativa U19 a obținut una dintre ultimele sale mari victorii, contra Țării Galilor, la București, în 1998. Dragostea pentru rugby a insuflat-o și fiului său, Cezar, la rându-i, campion național de juniori.
18 octombrie: A încetat din viață MIHAI COJOCARU (90 de ani). Născut în 29 februarie 1932, în București, a debutat în rugby pe când avea 11 ani, ca junior al clubului clubul CAM București (Viforul Dacia), avându-i ca antrenori pe Theodor Krantz și Gustav Fanella. Ca junior a cucerit un titlu de campion național în 1950. Mai apoi, ca senior, a activat la echipele Locomotiva PTT și Progresul – Sănătatea, sub bagheta unor reputați antrenori, precum Francisc Covaci, Ion Buzoianu și Constantin Telu Diamandi.
A atins vârful carierei sale rugbystice în perioada 1954-1967, când a evoluat sub culorile Clubului Sportiv Steaua, cu care, sub îndrumarea antrenorilor Alexandru Argeșiu și Petre Cosmănescu, a cucerit 4 titluri de campion național (1960, 1961, 1963 și 1964) și trei cupe ale României (1955, 1956 și 1958), ocupând de 5 ori locul 2 (1955, 1956, 1957 și 1962) și de 2 ori locul 3 (1958 și 1959) în campionat. Până în 1967, a fost chemat de mai multe ori să joace în selecționatele naționale de juniori și seniori (B), împotriva unor selecționate din Franța, Anglia, Germania, Țara Galilor, Italia, Spania și Cehoslovacia.
În 1967 a încetat activitatea competițională, dar a rămas permanent în lumea sportului și mai ales în cea a rugbyului. A lucrat la Federația Română de Natație ca instructor principal și secretar general adjunct. Din 1970, s-a transferat la Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului, fiind cercetător științific principal la Laboratorul de Metodologie. Astfel că până în 1995 a lucrat ca metodolog pentru echipele naționale și olimpice de lupte greco-romane, box, hochei pe gheață și, cu precădere, handbal. De asemenea, a activat și în colectivele tehnice care au asigurat participarea naționalei de rugby la trei Cupe Mondiale (1987, 1991 și 1995). Din 1998 a fost președinte al Comisie de Disciplină și al Comisiei de Apel, iar din 2006 și membru al Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Rugby.
După pensionare, împreună cu Dumitru Mihalache (Meke) a publicat lucrarea intitulată „Rugby”, iar ca autor unic a publicat peste 30 de lucrări de specialitate și nenumărate articole și comentarii de presă pe specific. Figurează în calitate de coautor și secretar al colectivului de autori al primei ediții a Enciclopediei Sportului și în calitate de colaborator principal al celei de-a doua ediții. În anul 2000 a fost Senior Editor al publicațiilor de specialitate „Rugby Magazin” și „100% Rugby”.
În 1983, i s-a conferit Meritul Sportiv clasa a III-a, iar în 1988 a fost premiat de CNEFS pentru „Merite în Activitatea Sportivă”. De asemenea, a primit titlurile de Maestru al Sportului (1960) și Maestru Emerit al Sportului (1997). Clubul Steaua și Federația Română de Handbal i-au acordat mai multe diplome de excelență. În 2007, Fundația Culturală Antares i-a acordat Medalia de Aur a Ordinului Cavalerilor Danubieni, în grad de Comandor.
16 noiembrie: A încetat din viață MIHAI NICOLESCU, președinte al Federației Române de Rugby între 1990 și 1992. Născut la 9 noiembrie 1943, la Mărgineanca, lȃngă Ploieşti, a absolvit Şcoala primară în Capitală, iar în 1954, la vȃrsta de 11 ani, a debutat la echipa de rugby Constructorul Bucureşti, sub îndrumarea marelui şlefuitor de talente MITICĂ IONESCU (Bivolu). A evoluat la toate categoriile de vârstă (copii şi juniori), pe postul de mijlocaş la gramadă şi mijlocaş la deschidere. A urmat cursurile la Liceul Mihai Eminescu şi Liceul Gheorge Şincai. In 1961, după absolvirea bacalaureatului, deși dorea să urmeze Medicina, s-a îndreptat spre altă specializare. Atunci, antrenorul Mitică Ionescu i-a spus: „Ce-o să faci dupa ce termini Medicina... O să te repartizeze la ţară sa faci tratamente, te îndepartezi de rugby. Mai bine du-te la arhitectură sa te faci arhitect”.
La Faculatea de Arhitectură s-a întȃlnit cu antrenorul emerit Nicolae Pădureanu care era şeful catedrei de educaţie fizică şi antrenorul echipei studenţeşti Arhitectura Bucureşti. In perioada 1961-1967 a jucat pe postul de mijlocaş la deschidere la echipa studenţească, dovedind calităţi tehnice deosebite, spirit altruist, curaj în atac şi în apărare precum şi un bun executant de lovituri de picior.
Jocul spectaculos şi eficace pe care îl practica a atras atenţia marilor antrenori de Divizia A. Astfel că în toamna anului 1967 a fost transferat la Dinamo Bucureşti. A evoluat acolo ca mijlocaş la deschidere, alături de o pleiadă de internaţionali precum Nae Baciu, Ion Ţuţuianu, Constantin Fugigi, Gheorghe Răscanu, Mircea Leonte, Gheorghe Dragomirescu-Rahtopol, Gheorghe Nica, Dan Coravu, Sică Dragomir, Victoraş Dăiciulescu și sub bagheta antrenorului emerit Dumitru (Titi) Ionescu.
Dupa cele 7 campionate jucate sub culorile alb-roşu, la Dinamo, s-a transferat în toamna anului 1974 la Sportul Studenţesc, unde a evoluat pȃnă în anul 1984, alături de fraţii Hariton, Alexandru Atanasiu, Constantin Fugigi, Mircea Paraschiv. Echipa era condusă in acel moment de antrenorul emerit Theodor Rădulescu (Răgălie).
A adunat 41 de selecții în echipa națională (26 partide oficiale și 15 amicale). A evoluat pentru România împotriva unor echipe puternice precum Noua Zeelandă, Argentina, Franța, Italia. De asemenea, a făcut parte din echipa care a câștigat Cupa Europeană FIRA în 1975 și a ocupat locul 2 în 1974. A debutat la naționala mare în 15 iunie 1979, la Bucureşti, pe stadionul Dinamo, în cadrul Campionatului European FIRA, într-un meci cu Polonia (40-11), evoluând alături de Constantin Dinu (Capone), Constantin Şerban, Paul Ciobanelu, Petre Florescu, Radu Demian, Valeriu Irimescu și Mihai Wusec. Şi-a încheiat cariera internaţională la Bordeaux, pe Stade Chaban-Delmas, în 23 noiembrie 1975, la partida cu Franța. Atunci i-a avut colegi pe Mircea Paraschiv, Ion Constantin, Răducu Durbac, Gheorghe Dărăban, Enciu Stoica, Alexandru Pop, Mircea Muntean, Mihai Bucos, Petrică Motrescu și Gheorghe Dumitru.
A fost campion european cu echipa Romȃniei în 1969 şi 1975. În 1970 şi 1974 a fost desemnat cel mai bun rugbyst din Romȃnia.
Pentru contribuţia deosebită în activitatea rugbystică şi pentru întreaga carieră de rugby 1954-1984, la 14 mai 1975 i s-a decernat titlu de Maestru Emerit al Sportului.
Între 1990 și 1992, a fost președinte al Federației Române de Rugby. În acea perioadă, România a obținut singura victorie cu Franța (12-6) în deplasare (24 mai 1990).
În plan profesional, numele său este legat de Institutul Proiect București, unde s-a angajat în 1967. S-a afirmat prin proiecte de locuințe (imobile pe Șoseaua Nicolae Titulescu, str. Beller, Drumul Taberei) și de sistematizare (Prelungire Calea Floreasca, Drumul Taberei). A coordonat Secția 2 Arhitectură si a devenit director în anii ’90. De asemenea, a fost și cadru universitar al Facultății de Arhitectură.
14 decembrie: Participant la cinci mari victorii în fața Franței, egal cu Irlanda XV, prezent pe teren la epocalele meciuri cu Țara Galilor XV și Noua Zeelandă, în anii 80, CONSTANTIN DINU „CAPONE” a încetat din viață după o îndelungată suferință. A fost socotit unul dintre cei mai valoroși pilieri din istoria rugby-ului românesc și mondial.
Constantin Dinu (Capone) s-a născut în 29 aprilie 1945, în localitatea Chitila, lângă București. A fost de profesie inginer minier, absolvent al Institutului de Mine Petroșani (promoția 1973).
La început, a jucat handbal şi a participat la concursuri de haltere, din 1959, elev fiind la Liceul „Sf. Sava”. A început să practice rugby-ul în 1960, la juniorii Locomotivei Grivița Roșie, avându-i ca antrenori pe Constantin „Titi” Cocor şi Ilie Milea. S-a specializat pe postul de pilier (trăgător).
În 1962 a fost promovat în echipa de seniori a aceluiaşi club, unde a jucat timp de 7 ani, până în 1968, sub îndrumarea antrenorilor Dumitru Manoileanu, Viorel Moraru şi Radu Demian. Cu gruparea din Parcul Copilului a câștigat 2 titluri de campion al României (1966, 1967) şi, în 1964, Cupa Campionilor Europeni.
În perioada 1969-1973, a activat la echipa Ştiinţa Petroşani, unde a fost antrenat de Theodor Rădulescu şi Dumitru Manoileanu, pentru ca în 1973 să revină la Griviţa, unde a mai jucat până în 1983.
Din 1983, timp de un an, a activat în Italia, ca antrenor-jucător la echipa de Divizie B Reggio-Calabria. A pleacat apoi în Franţa, unde tot în postura de antrenor-jucător a fost legitimat la Cholét (1984-1987) şi la Snuc Nantes (1987-1990). În 1990, s-a retras din activitatea competițională după 30 de ani de prezenţă pe terenurile de rugby ca jucător. Totodată, la Nantes a deţinut şi funcţia de antrenor regional. Între 1990- 1996, a fost antrenor la echipa AS Police Paris (ASPP). A participat la multe cursuri de perfecţionare, printre care şi cele de la Bordeaux, Nantes si Paris.
A făcut parte din echipa naţională de juniori între 1962 și 1965, disputând 10 meciuri internaționale, şi din cea de seniori din 1965 până în 1983, bifând 69 meciuri test și 31 meciuri amicale. Cu România a jucat de 17 ori împotriva Franţei, realizând 5 victorii.
În Cupa FIRA (Campionatul European de rugby), a ocupat locul 1 în edițiile 1968/1969, 1974/1975, 1976/1977, 1980/1981 și 1982/1983.
Printre antrenorii care au contribuit la formarea sa s-au mai numărat poetul Tudor George – Ahoe și Nicolae Pădureanu.
În topul mondial publicat de cotidianul francez „l.Equipe”, în noiembrie 1997, Constantin Dinu a figurat pe locul 13 cu 70 de selecţii în echipa naţională, după ce ocupase primul loc în perioada 1983-1988.
I s-a decernat titlurile de „Maestru al Sportului” (1967) și „Maestru Emerit al Sportului” (1970).
În 2022 au mai murit următorii oameni de rugby pe plan internațional:
29 ianuarie: Guy LAPORTE (69 de ani), fost internaţional francez, finalist al Cupei Mondiale din 1987.
3 februarie: Tom KIERNAN (83 ani), component al echipei Irlandei între 1960 şi 1973. Ulterior, a fost antrenor.
25 februarie: Va’aiga TUIGAMALA (52 de ani), fost component al selecționatei All Blacks.
25 februarie: Joeli VIDIRI (48 de ani), jucător originar din Fiji cu două meciuri pentru Noua Zeelandă.
19 martie: Federico Martin ARAMBURU (42 de ani), fost internaţional argentinian. A evoluat la echipe din Franţa. A fost ucis în urma unei altercaţii la Paris.
7 aprilie: Tom SMITH (50 de ani), pilier al XV-lui Scoţiei şi al selecționatei Leilor Britanici și Irlandezi. A fost jucător al echipei franceze CA Brive.
24 aprilie: Dawie De VILLIERS (81 de ani), fost jucător sud-african şi căpitan al Springboks.
7 mai: Kelly MEAFUA (31 de ani), component al echipei din Montauban.
27 mai: Jean CARRERE (92 de ani), fost component al selecţionatei de rugby a Franţei.
12 iunie: Phil BENNETT (73 de ani), căpitan al Ţării Galilor în anii 70.
24 iunie: Alain PLANTEFOL (80 de ani), fost internaţional francez. A făcut parte din echipa care a realizat Marele Şlem în 1968.
1 septembrie: Ken KENNEDY (81 de ani), taloner cu 45 de selecții pentru Irlanda între 1965 și 1975.
15 septembrie: Eddie BUTLER (65 de ani, fost căpitan al XV-lui Ţării Galilor, component al selecţionatelor Barbarians și Leilor Britanici și Irlandezi.
4 octombrie: Aida BA (39 de ani), fostă componentă a selecţionatei Franţei.
3 noiembrie: Benoit DAUGA (80 de ani), fost căpitan al reprezentativei Franţei, component al echipei care a reușit primul Grand Slam pentru Franța.
23 noiembrie: Paul BIEMOURET (79 de ani), fost jucător de linia a treia în reprezentativa Franței.
26 noiembrie: Doddie WEIR (52 de ani), internaţional scoţian în anii 90.
4 decembrie: Jean-Michel GIRAUD (64 de ani), fost jucător la Toulouse. A decedat în urma unui infarct.
19 decembrie: Max BRITO (54 de ani), internațional din Coasta de Fildeș, participant la Cupa Mondială din 1995. Acesta și-a petrecut o mare parte din viață în scaun cu rotile...
