Iată care ar fi câteva dintre motivele, cauzele acestui progres:
1. Portugalia nu a devenit o echipă puternică doar în rugby. Să luăm handbalul, de pildă, un sport de echipă cu mingea în care România a câștigat, numai la masculin și în varianta în 7 jucători, 4 titluri mondiale (1961, 1964, 1970 și 1974) și două medalii de bronz (1967 și 1990) la CM. Ei bine, naționala noastră nu s-a mai calificat la ultimele 6 (șase) ediții ale competiției supreme. Portugalia, în schimb, care are doar 5 participări, a fost prezentă și în 2021, și în 2023 la turneul final. E adevărat, reprezentativa lusitană a ocupat locurile 10, respectiv 13. Adică nu s-a bătut la medalii, dar a fost acolo. Ceea ce tricolorii noștri nu prea reușesc.
Așadar, progresul înregistrat de Portugalia la rugby nu este singular. Ci face parte dintr-un plan de dezvoltare a sportului în țara aflată în vestul continentului nostru.
2. Sprijin la nivel național. Meciul cu România, de duminică, s-a disputat pe stadionul echipei de fotbal Belenenses, Estadio do Rostelo. O arenă de aproape 20.000 de locuri. Semn că în Portugalia, o țară care la noi e cunoscută mai mult datorită rezultatelor din sportul cu balonul rotund, rugby-ul își găsește loc, dar și susținere. Ceea ce nu se poate spune despre rugby-ul românesc.
Să nu uităm de „războiul” dus pentru Stadionul „Arcul de Triumf”. Un stadion pe care echipa națională de rugby a fost interzisă la un antrenament înaintea plecării în Belgia. Sau să ne amintim cât de greu a găsit Federația Română de Rugby o arenă pentru meciurile reprezentativei în perioada în care „Arcul” a fost în reconstrucție - a fost refuzată pe multe arene pe motiv că rugbyștii strică gazonul fotbaliștilor... Și a fost refuzată nu pe arene private, ci pe unele făcute și administrate tot din banii contribuabilului român.
3. Un rol important în această ascensiune l-a avut Federația Portugheză de Rugby. Și strategia acesteia. Se știe că Portugalia este o națiune bună în varianta olimpică a rugby-ului, adică în varianta cu 7 jucători.
Naționala acestei țări are 6 participări la cele 8 ediții de până acum ale Cupei Mondiale. Iar cel mai bun loc al acesteia a fost 10 în 2005. România are două participări. Prima în 1993, chiar la prima ediție a Rugby World Cup Sevens, când s-a clasat pe 17, iar a doua în 1997, când a jucat sferturile de finală în turneul „Platoului”, când a terminat pe 13. Iar aceste date arată faptul că Portugalia a progresat în rugby-ul în 7, pe când România a dispărut de acolo. Deloc întâmplător, Portugalia are opt titluri europene.
România, în schimb, a decis prin 1997-1998 să nu mai participe la turneul de la Paris - Air France Sevens. În stil românesc, s-a spus atunci că naționala noastră de rugby în 7 e prezentă la turneul din capitala Franței pentru ca Rene Chiriac, antrenorul federal de atunci, să-și vadă rudele de acolo... Așa că s-a renunțat la participare! O participare care făcea și greutăți unor federali - trebuia să mergi la Ambasada Franței pentru vize (am scris la vremea respectivă despre acea eroare făcută). Iar apoi, în timp ce România s-a dat la o parte, singură, Portugalia, Spania, Georgia și Rusia, îndeosebi, au început să participe constant la turneele de rugby în 7. Iar acele participări au avut efecte și la echipele de rugby în XV. Acolo unde România s-a bazat în continuare pe jocul de înaintare, în timp ce Georgia, Spania, Portugalia și Rusia au venit și cu o superioritate pe treisferturi.
Așadar, o lipsă de viziune a federației de la București la finalul anilor 90, adică exact în perioada când s-a adoptat profesionismul în varianta cu XV jucători a rugby-ului. Și un plan cu „P mare” pentru forul similar din Portugalia.
4. Apropierea geografică de Franța. Un alt aspect important al dezvoltării rugby-ul din Portugalia ține de poziționarea geografică. Clima, de pildă, favorizează disputarea meciurilor în condiții ideale și în lunile în care la noi iarna este mai dură (cel puțin așa era până acum câțiva ani). Adică în ianuarie și februarie. Totodată, faptul că Portugalia se află în apropierea Franței, o țară care joacă un rol major în sportul cu balonul oval, a făcut ca mulți antrenori din Hexagon să vină să lucreze în țara de la Oceanul Atlantic. Și Robert Antonin, care a condus câțiva ani Academia de Rugby de la București, a activat un timp în Portugalia.
Acum, antrenor al selecționatei de seniori a Portugaliei este francezul Patrice Lagisquet (60 de ani). Fost internațional francez (46 de selecții), de trei ori campion cu Biarritz Olympique, acesta a fost și alergător de viteză - a acoperit distanța de 100 m în 10 secunde și 2 zecimi, fiind aproape de recordul mondial din acea vreme! Lagisquet cunoaște bine și rugby-ul românesc - ultimul său meci la națională a fost în 4 octombrie 1991, la Beziers, contra României. De asemenea, a fost antrenor responsabil cu apărarea la echipa Franței între 2012 și 2015, inclusiv la meciul cu România de pe Stadionul Olimpic din Londra, de la Cupa Mondială. Pentru meciul cu naționala noastră, de duminica trecută, Lagisquet a mizat (și) pe moluri, un procedeu care a fost folosit deseori de Stejari în trecut. Și a reușit să destabilizeze echipa României exact cu arma noastră de temut: pachetul de înaintare. Ceea ce nu e deloc întâmplător. În urmă cu ani se spunea că națiunile mari, atunci când joacă cu noi, încearcă mai întâi să ne „distrugă” punctul forte, adică înaintarea. Iar apoi, când înaintarea e destabilizată, trec și cu treisferturile peste noi... O tactică care e asemănătoare cu aceea dintr-un război.
5. Rivalitatea cu Spania. Un alt motiv pentru care rugby-ul s-a dezvoltat în Portugalia. Există o mare rivalitate între cele două națiuni iberice și în sportul cu balonul oval. Iar lusitanii nu pot rămâne mai prejos față de vecinii lor.
România, în schimb, a tratat de sus rivalitatea cu Georgia. Prin 2000, la noi se vorbea despre Georgia ca despre o țară săracă... O atitudine care ne deranjează atunci când este vorba despre țara noastră. Și, ușor-ușor, an după an, Georgia a depășit România la rugby.
Și un alt aspect important. Spre deosebire de România și de Georgia, Portugalia și Spania au mari atuuri pentru a-și vedea echipele de rugby acceptate în ceea ce este acum Six Nations. Sunt țări cu climă blândă (se poate juca în ianuarie și februarie). Sunt mai bine dezvoltate economic. Au infrastructură sportivă modernă. Sunt atractive din punct de vedere turistic. Și Portugaliei, și Spaniei le lipsește un singur lucru: o valoare mai mare a echipelor naționale de rugby. Iar acest aspect ar trebui să ne pună pe gânduri, pe noi, aceia care ne dorim ca România să performeze (și) în rugby.
6. Investiția în copii și juniori. Victoria pe care Portugalia a obținut-o în fața României, duminica trecută, are cauze obiective și în privința naționalei noastre. S-a numit un nou antrenor. S-a optat pentru un nou plan de joc. Se încearcă jucători noi în perspectiva participării la Cupa Mondială. Din acest punct de vedere, Portugalia este mult mai avansată decât România. Și dispune de un lot de jucători deja rodat. Pe de altă parte, însă, îngrijorător este faptul că națiunea lusitană a crescut foarte mult ca nivel și în ceea ce privește reprezentativele de juniori și de tineret.
De exemplu la sub 20 de ani, România a ocupat locul 1 la IRB Junior World Rugby 2009, în Kenya. Și a fost pe locul 4 în 2008 și 2010. Iar de atunci... a tot coborât până când nici nu s-a mai calificat. Portugalia, în schimb, a disputat finala edițiilor 2017 și 2019, iar în 2018 a ocupat locul 3. Aceasta în condițiile în care competiția nu s-a desfășurat în 2020, 2021 și 2022 din cauza pandemiei (anul acesta va avea loc în Kenya).
La Campionatul European sub 19 ani (a devenit între timp sub 20 de ani), România a ocupat locul 1 în 2007 și 2008, locul 2 în 2015 și locul 3 în 2010, 2011 și 2012. Ei bine, dacă în 2017 Stejăreii au fost pe 4, mai apoi ei au ieșit din „careul de ași”. Portugalia, în schimb, a câștigat competiția în 2012, 2017, 2018 și 2019, în 2021 a fost pe locul 2, iar în 2022 pe 3. Anul trecut, în sferturile de finală, Stejăreii au pierdut (6-18) cu Belgia... În timp ce Portugalia s-a impus cu 27-22 în fața aceluiași adversar în meciul pentru locurile 3-4.
Firește că nu mi-am propus să realizez o analiză punct cu punct a rugby-ului din Portugalia. Și nici să fac o comparație strictă a acesuia cu rugby-ul românesc. Am enumerat doar câteva posibile cauze ale progresului lusitanilor în sportul cu balonul oval.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu